Electroruga Buzad 2026, festivalul care aduce muzica alternativă în mijlocul naturii din Timiș

Shantel & Bucovina Club Soundsystem, Om la lună, Implant pentru refuz și Omul cu Șobolani, primele nume confirmate pentru ediția din 29–31 mai.

Ioana Danciu
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Electroruga Buzad revine în 2026 cu ambiția clară de a se impune ca unul dintre cele mai relevante festivaluri alternative din vestul României. Ajuns la ediția cu numărul patru, evenimentul va avea loc între 29 și 31 mai, în localitatea Buzad, la doar o oră de Timișoara, într-un decor care îmbină natura, tradiția satului bănățean și energia muzicii contemporane.

Primele nume anunțate din line-up confirmă direcția curatorială a festivalului: diversitate, identitate și experiență live autentică. Cap de afiș este Shantel & Bucovina Club Soundsystem, care ajung la Buzad în cadrul turneului Partizani Super Sonic Live Tour, cu un show ce combină Balkan Pop, Global Bass, Diaspora Beats, influențe orientale și electro modern.

Zona rock este reprezentată de unele dintre cele mai cunoscute trupe alternative românești: Om la lună, Implant pentru refuz și Omul cu Șobolani, nume care au marcat scena de profil și care aduc la Electroruga un public matur, fidel și conectat la mesaj.

Pe lângă artiștii consacrați, festivalul își păstrează miza de descoperire a noilor voci din muzica alternativă. Secțiunea „Descoperă” propune trupe emergente și sound-uri fresh, de la post-punk și garage psychedelic, la blues experimental și muzică alternativă contemporană. Printre artiștii anunțați se numără Orkid, D.E.N.I.S., Baby Elvis, Brainwasher și Mock Surprise.

Electroruga Buzad nu înseamnă doar concerte. Componenta vizuală rămâne una importantă, prin Outdoor Cinema, cu două nopți de proiecții de scurtmetraje și animații realizate de Worksheep Studio din București și Asociația Simultan din Timișoara. Una dintre seri va include un Cinematic Audio-Video Show susținut de K-LU, iar cealaltă va fi deschisă de un performance de live drawing semnat Pisica Pătrată, acompaniat de muzică live.

Pe timpul zilei, participanții vor putea accesa o zonă de ceainărie cu momente artistice live, drumeții și plimbări cu bicicleta în dealurile din nordul județului Timiș, ateliere pentru copii și adulți, precum și un marketplace cu producători locali, artizani independenți și târg de viniluri. Campingul este inclus în abonament, iar festivalul rămâne pet-friendly.

Organizatorii au pus deja în vânzare abonamentele Early Bird, disponibile la cele mai mici prețuri, urmând ca tarifele să crească odată cu anunțarea celui de-al doilea val de artiști, programat pentru luna februarie.

Electroruga Buzad 2026 este susținut de Consiliul Județean Timiș, prin Visit Timiș, și organizat cu sprijinul Primăriei Bogda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE