„Picnic în Pustă”, eveniment în comuna Otelec

Duminică, 28 septembrie, comuna timișeană Otelec va găzdui evenimentul „Picnic în Pustă”, desfășurat în livada Casei Vânătorilor. Programul se va întinde între orele 11:00 și 21:00 și include ateliere de creație, vizite ghidate la muzeul satului, un târg de produse locale, precum și un spectacol de teatru susținut de compania Teatrul Basca.

Oferta culinară va cuprinde preparate tradiționale precum sarmale, gulaș, plăcinte cu mere, kürtős kalács și pâine de Foeni. Ziua se va încheia cu un foc de tabără și cu reprezentarea piesei „(DEZ)rădăcinare”, programată în aer liber.

Accesul la eveniment este posibil atât pe pista de biciclete de pe malul Begăi, cât și cu vaporașele Societății de Transport Public Timișoara, care vor pleca din oraș la ora 08:30 și vor reveni la ora 17:00.

Evenimentul este organizat de Primăria Otelec, cu sprijinul Visit Timiș, și se desfășoară în contextul candidaturii Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, proiect coordonat de Consiliul Județean Timiș.

Pentru informații suplimentare și rezervări, organizatorii pun la dispoziție numărul de telefon 0740 318 101.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE