Licitație pentru finalizarea Sălii Polivalente de lângă Stadionul „Dan Păltinișanu”. După 16 ani, proiectul intră în linie dreaptă

Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru finalizarea Sălii Polivalente de pe strada Podeanu, o investiție începută în urmă cu aproape 16 ani și rămasă neterminată. Valoarea estimată a lucrărilor depășește 35 de milioane de lei, iar Consiliul Județean contribuie cu 22 de milioane de lei pentru încheierea proiectului.

Marta Stirbey
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Un nou pas important a fost făcut pentru una dintre cele mai așteptate investiții sportive din Timișoara. Procedura de achiziție publică pentru finalizarea Sălii Polivalente de pe strada Podeanu a fost lansată oficial, ceea ce deschide drumul către reluarea lucrărilor, după ani întregi de blocaje și întârzieri.

În 2025, Consiliul Județean Timiș, Universitatea Politehnica Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au încheiat un parteneriat prin care și-au asumat finanțarea proiectului, contribuția Consiliului Județean fiind de peste 22 de milioane de lei.

În prezent, construcția este realizată în proporție de aproximativ 70%, însă mai sunt necesare lucrări importante la structură, instalații, finisaje interioare și exterioare, amenajarea căilor de acces și a parcărilor, precum și achiziția echipamentelor necesare desfășurării competițiilor și evenimentelor sportive.

La final, Sala Polivalentă va avea o capacitate de 2.500 de locuri și va putea găzdui competiții sportive, concerte și alte evenimente de amploare.

Dacă procedura de licitație se va desfășura fără întârzieri generate de eventuale contestații, lucrările ar putea începe după desemnarea constructorului, apropiind astfel de finalizare un proiect care a rămas prea mult timp doar un șantier. În infrastructură, timpul pare să curgă diferit: uneori un deceniu și jumătate este tratat ca o simplă pauză de cafea. Important este că, măcar acum, există șansa ca sala să fie dusă în sfârșit la bun sfârșit.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE