Ruben Lațcău face campanie pe Institutul Oncologic și vinde confuzie în loc de administrație

Institutul Regional de Oncologie din Timișoara nu este blocat și nu a fost niciodată, dar felul în care viceprimarul Ruben Lațcău a ales să vorbească public despre acest proiect lasă impresia falsă că ceva e grav în neregulă, iar asta nu e o scăpare de comunicare, ci o alegere calculată, făcută cu gândul la imagine și nu la interesul public.

În loc să explice oamenilor unde se află proiectul, ce urmează și ce are de făcut Primăria, Lațcău a ales să mute discuția într-o zonă care sună tehnic, dar care nu are nicio legătură cu esența investiției, vorbind obsesiv despre benzi de decelerare și sensuri giratorii, ca și cum acestea ar defini calitatea unui spital de oncologie și nu competența medicală, finanțarea sau accesul pacienților la tratament.

Oricine a avut o minimă tangență cu administrația locală știe că accesul rutier este responsabilitatea Primăriei și doar a Primăriei, iar atunci când lipsesc anumite soluții de trafic, ele se proiectează, se bugetează și se execută, nu se transformă în muniție politică împotriva unui proiect de 240 de milioane de euro finanțat din fonduri europene.

Aici apare însă adevărata problemă, pentru că Lațcău nu vorbește ca un viceprimar care vrea să rezolve, ci ca un politician intrat deja în campanie, care caută teme cu impact emoțional și încearcă să creeze senzația de vigilență, chiar dacă asta înseamnă să inducă ideea că un proiect vital ar fi „prost făcut”.

După cinci ani în funcția de viceprimar, bilanțul lui Lațcău este, din păcate, ZERO, iar în lipsa unor proiecte mari duse la capăt, discursul public a devenit principalul instrument de vizibilitate, motiv pentru care Institutul Oncologic a fost transformat într-un fundal de campanie timpurie pentru 2028, nu într-un obiectiv administrativ tratat cu seriozitate.

Cu atât mai deranjantă este această atitudine cu cât, în alte situații, administrația locală a demonstrat o flexibilitate remarcabilă, mai ales când a fost vorba despre dezvoltări imobiliare private, unde lipsa sensurilor giratorii sau a benzilor de decelerare nu a generat ieșiri publice, scandaluri sau etichete de tipul „proiect prost”, ci a fost tratată drept o problemă gestionabilă, care nu blochează investiția.

În Timișoara există numeroase exemple de proiecte aprobate fără ca aceste condiții să fie ridicate la rang de criză, inclusiv în contexte în care documentațiile au fost realizate de arhitecți din interiorul sistemului administrativ sau din zona politică ce susține actuala conducere, iar faptul că Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al municipiului, coordonează urbanismul orașului, sau că Răzvan Negrișanu, arhitect și consilier local, a fost implicat constant în dezbateri de dezvoltare urbană, nu a ridicat niciodată aceleași standarde publice zgomotoase pe care Lațcău le aplică acum unui spital.

Diferența de tratament este prea evidentă pentru a fi ignorată și spune mai mult despre intențiile politice decât despre rigoarea administrativă, pentru că atunci când un ansamblu imobiliar este tratat cu indulgență, iar un institut oncologic este pus sub lupă publică pentru borduri și asfalt, problema nu mai ține de reguli, ci de priorități.

Institutul Oncologic nu este un proiect de imagine și nu ar trebui să fie folosit ca decor electoral, pentru că vorbim despre oameni, despre pacienți și despre o nevoie reală a vestului țării, iar folosirea lui pentru a crea zgomot și confuzie este o formă de iresponsabilitate politică.

În timp ce din Primăria Timișoara nu vine cu nicio soluție concretă pentru accesul rutier, ci doar declarații și postări cu iz electoral, Alfred Simonis a transmis un mesaj simplu și clar, acela că proiectul merge mai departe și va fi realizat, indiferent de tentativele de a-l deturna în scop electoral.