PRIMAR PART-TIME

- Advertisement -
PRIMAR PART-TIME 1
Se întâmplă în Timiş. Mai precis în comuna Becicherecu Mic, unde localnicii sunt revoltaţi că primarul este foarte scump la vedere. Mai precis acesta ajunge la primărie 2 ore pe zi, între 11 şi 13, dar nici atunci nu e de găsit întotdeauna.

La solicitarea unuia dintre cititorii noştri am decis să verificăm această situaţie. Astfel că am sunat la primăria din Becicherecu Mic timp de trei zile sub alte identităţi şi mereu ni s-a spus că domnul primar Raymond Rusu nu este şi că poate fi găsit între orele 11-13.

Mai mult se pare că nici partenerii domnului Rusu nu dau de el. Consilierul judeţean Georgeta Rus îl acuză că evită să se întâlnească cu ea, deşi are mai mule proiecte în plan, ce pot ajuta comunitatea. Şi consilierul democrat-liberal ne-a confirmat reclamaţia pe care ne-a făcut-o cititorul nostru.

„Domnul primar nu e de găsit cât e ziua de lungă. Indiferent cine îl caută. Şi-a fixat program de audienţe două ore pe zi, însă nici atunci nu îl găsesc. Mai mult el spune că poate gestiona primăria în aceste două ore, eu îl contrazic şi îl anunţ că localnicii nu l-au ales doar pentru audienţe. Eu vreau să demarăm câteva proiecte prin Consiliul Judeţean şi nu reuşesc să îl găsesc la birou”. Georgeta Rus, consilier judeţean

Punctul de vedere al domnului primar nu am reuşit să îl obţinem, însă îl aşteptăm cu interes pe adresa redacţiei.

Până atunci vă redăm mesajul postat pe siteul primăriei de către primarul part-time.

” Dragi locuitori ai comunei Becicherecu Mic, 

Ştim cu toţii că Becicherecu Mic înseamnă istorie, tradiţie şi frumuseţe. Acum, datoria noastră este de a reda comunei noastre puterea de altă dată, mândria şi bunăstarea. Avem ocazia de a stabili un alt curs al acestei comune, pentru părinţii noştri şi tinerii care încearcă să-şi construiască un viitor mai bun, mai luminos, dar şi pentru vizitatori. Becicherecu Mic este o comuna în dezvoltare, care are nevoie de contribuţia tuturor locuitorilor astfel încât să ne atingem obiectivele propuse şi solicitate de comunitatea locală.

Vă mulţumesc că imi oferiţi încredere şi vă doresc tot ce este mai bun! 

Cu ajutorul dumneavoastră, eu şi conducerea Consiliului Local vrem să continuăm toate proiectele pe care le-am propus şi să realizăm multe alte lucruri împreună pentru înfrumuseţarea comunei noastre. Şansa comunei este în noi toţi, în munca şi în eforturile noastre!”

O.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Noi artiști confirmați la Flight Festival 2023

Rag'N'Bone Man vine pentru prima dată în România, la...

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00,...

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Articole asemănătoare

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...

Mafia imaginară de pe mal se uită la canotorii… de pe mal

Mai mult ca sigur, imaginile de mai jos nu...

Din aceeași categorie

Maraton Caritabil – Alergăm pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu!

Pe 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, vă...

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...