Pe data de 1 aprilie 2014, din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, şi până pe data de 19 aprilie, au fost intensificate activităţile de prevenire şi combatere a faptelor antisociale în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti. Pe parcursul a zece zile, peste 2.000 de poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi transporturi au acţionat pe raza întregului judeţ, suplimentar faţă de dispozitivul curent, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale.
În cadrul acţiunilor au fost verificaţi aproape 600 de agenţi economici şi peste 3.100 de mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 132 de infracţiuni, 29 dintre acestea fiind pentru fapte de evaziune fiscală şi au aplicat 3.535 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor se ridică la peste 1.200.000 de lei. Ca măsură complementară, oamenii legii au confiscat bunuri în valoare de peste 62.000 de lei.
IPJ Timiş anunţă că acţiunile poliţiştilor vor continua în ritm susţinut până după Sărbătorile Pascale.