Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Tur final la alegerea candidatului PNL pentru Colegiul 3 Camera Deputaților. Finaliștii sunt Viorel Coifan și Cosmin Costa

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Nicolae Robu, președintele PNL Timiș, a declarat că liberalii din Timiș s-au întâlnit aseară pentru a delibera cine va candida pe Colegiul 3 Camera Deputaților, fotoliu lăsat liber de Maria Grapini, care va candida la europarlamentare. Edilul Timișoarei a spus că el a avut două exigențe legate de alegerea candidatului.

„Toți membrii biroului au fost prezenți și au spus ce au avut de spus în ideea ca desemnarea candidatului să se facă cât mai corect. Eu personal am exprimat 2 exigențe: 1. Să desemnăm candidatul astfel încât să ne asigurăm posibilitatea clară de a câștiga alegerile pentru colegiul 3; 2. Să facem lucrul acesta astfel încât atmosfera din PNL Timiș, una excelentă, să nu aibă de suferit în urma acestei competiții. Am apelat la colegi să aibă răbdare, să dedice timp pentru ca nimeni să nu aibă frustrarea că nu a putut să își exprime punctul de vedere.”

Astfel, liberalii au stabilit un coeficient de acordare a punctajelor în vederea alegerii unui candidat.  În urma sistemului complex de evaluare, „bazat pe principii meritocratice”, susține Robu, pe primele două locuri s-au clasat Viorel Coifan cu 364, 83 de puncte și Cosmin Costa cu 335, 77 de puncte. Edilul a explicat că el nu a participat la votul secret al membrilor deoarece a dorit să își păstreze echidistanța.

„În urma deliberărilor a rezultat că pe primele 2 locuri s-au situat Viorel Coifan cu 364, 83 puncte, respectiv Cosmin Costa cu 335, 77 puncte. La votul secret, cei doi au obținut același număr de voturi, iar eu ca președinte le-am spus că nu o să votez pentru că vreau să îmi arăt echidistanța și aprecierea pentru toți ce 5 candidați”, a explicat edilul.

Datorită faptului că cei doi sunt aproape la egalitate, conducerea locală a PNL a luat decizia să se organizeze un tur doi de „alegeri”, iar cei doi contracandidați să fie evaluați din nou: „Am convenit, și a fost ideea mea spontană, născută în contextul discuțiilor preliminare, să nu desemnăm un candidat ci să facem un tur final cu primii doi. Deliberarea finală va fi făcută printr-un nou vot la nivelul biroului între cei doi, punctajul pe criteriul 1 și criteriul 3 rămânând cel de acum”, a încheiat Robu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore