Cuprins
Mădălin Dogaru, directorul general adjunct al TPT, a inventat o formă nouă de dialog cu presa. Nu răspunde la întrebări și nu cere drept la replică. Cere ordin de protecție! Pentru mine a vrut brățară electronică la picior, 200 de metri distanță, inclusiv de sediul TPT, și o vizită la psihiatru, cu internare nevoluntară, dacă tot eram acolo. Judecătoria Timișoara i-a respins cererea ca neîntemeiată. N-am niciun dialog cu ei și nici nu-mi trebuie. Am investigațiile mele, iar o citație de la Dogaru nu m-a speriat. Sap mai departe.
Cuprins
Pe 3 noiembrie 2026, la Judecătoria Timișoara a intrat dosarul 47445/325/2026, cu obiectul „ordin de protecție”. Reclamant: Dorin-Mădălin Dogaru. Pârât: eu, Radu Constantin, ziaristul care scrie de un an și jumătate despre cum e condusă TPT. Cererea e semnată de avocatul Daniel Pispeczki, de la societatea de avocați Finta, Pispeczki, Ungureanu & Asociații.
Da, Finta. Paul Finta, fostul prefect pe care l-am trimis la ANI și despre a cărui firmă am scris că a încasat 735.500 de lei din bani publici. Acum, aceeași firmă mă prezenta în fața judecătorului drept om periculos. Timișoara e mică, dar uite că încape toată lumea în același dosar.
Ce mi-a cerut Mădălin Dogaru, pe 12 luni și de urgență
Mădălin Dogaru a cerut să stau „La o distanță de minimum 200 de metri” de el și de soția lui. Să nu mă apropii de casa lui și nici de sediul TPT de pe bulevardul Dâmbovița, care, ca să fie clar, e o instituție publică, plătită din banii noștri. Să nu am cu el niciun fel de contact, iar cererea spune exact: „interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod”. Totul pe 12 luni, „de urgență” și, dacă se putea, „chiar și fără citarea părților”. Adică să aflu din hotărâre că nu mai am voie să trec pe lângă TPT.
Și asta nu e tot! Directorul a cerut pentru mine și „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”. Brățară la picior, ca pentru un infractor periculos. N-am pus niciodată mâna pe nimeni, recunosc. Am pus doar mâna pe multe contracte de-ale lor. Apoi vine paragraful pe care l-aș fi luat drept banc, dacă n-ar fi avut ștampila unei case de avocatură:
„obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică și de a se supune unei evaluări psihiatrice de specialitate, cu aprecierea, în raport de concluziile acesteia, asupra recomandării internării voluntare ori a solicitării internării nevoluntare, în condițiile Legii sănătății mintale nr. 487/2002”
Psihiatru și, la nevoie, internare cu forța. Pentru niște clipuri pe Facebook. În anii comunismului, oamenii incomozi ajungeau la psihiatrie. La TPT, în 2026, s-a încercat deocamdată doar pe hârtie. Despre ce ne leagă, Mădălin Dogaru a scris chiar el, negru pe alb:
„Singura legătură dintre noi este aceea că subsemnatul sunt ținta unei campanii repetate de postări video și mesaje online”
Cu alte cuvinte, toată „violența” mea încape într-un cont de Facebook. Un director pus de USR, omul partidului la STPT, cu partidul în spate, cu avocați și martori, se dă victimă în fața unui ziarist cu un telefon. Tupeul ăsta nu se învață la nicio facultate. Iar ca martor, Mădălin Dogaru l-a propus pe șeful lui, „Florin Petolea, director general în cadrul Societății de Transport Public Timișoara S.A.”.
Și ca tabloul să fie complet, să nu-i uităm pe șefii lor de la USR. Dominic Fritz și Ruben Lațcău sunt toată ziua în gură cu libertatea de exprimare și cu libertatea presei. Numai că libertatea asta pare să fie doar pentru presa de casă. Pentru ea există contracte de publicitate din bani publici, date fără licitație, așa cum am arătat în articolul despre tramvaiele noi. Pentru presa care pune întrebări, omul lor de la STPT a cerut brățară electronică și psihiatru.
Nu e prima lui încercare. În aceeași cerere, Mădălin Dogaru își enumeră singur demersurile împotriva mea: plângere penală pentru că am publicat un act din dosarul lui, sesizare la CNCD și plângere la Autoritatea de supraveghere a datelor personale. Înainte de toate astea, mi-a trimis acasă o notificare prin executor judecătoresc, după ce am scris, pe 14 august, că DNA confirmă dosarul despre declarațiile lui de avere.
DNA ne-a răspuns oficial că dosarul e „in rem”, adică se cercetează fapta, și că deocamdată nimeni nu are calitatea de suspect sau inculpat. Pe 13 august i-am trimis lui Mădălin Dogaru, pe WhatsApp, întrebările mele, cu termen de răspuns până a doua zi la ora 10:
- Cum comentați informațiile consemnate în ordonanța Poliției referitoare la posibila nedeclarare, în declarațiile de avere din anii 2022, 2023 și 2024, a unor venituri despre care documentul menționează că ar proveni din practicarea jocurilor de noroc?
- Susțineți că declarațiile dumneavoastră de avere au fost completate corect și integral? Dacă da, cum explicați constatările consemnate în ordonanță?
- Ați fost audiat sau ați transmis documente organelor judiciare în legătură cu această cauză?
- Din ce motiv ați solicitat unui executor judecătoresc constatarea postării publicate pe Facebook de jurnalistul Radu Constantin?
- Intenționați să inițiați sau ați inițiat vreun demers juridic împotriva jurnalistului Radu Constantin ori a publicației Vocea Timișului?
- Considerați că informațiile publicate de Vocea Timișului au fost incorecte? Dacă da, vă rugăm să indicați concret informațiile pe care le contestați și varianta pe care o considerați corectă.
Nu mi-a răspuns la niciuna, nici până azi. La întrebarea a cincea mi-a răspuns, în schimb, cu ordin de protecție. E și asta o formă de comunicare instituțională.
Încărcătorul de la mașină, tăiat din citat
Motivul invocat în cerere e un clip pus de mine pe Facebook pe 29 octombrie. Dur și la mișto, ca multe altele despre conducerea TPT. Avocații au citat din el fraza „Când deschizi ușa la mașină, am apărut deghizat…” și au pus punct. Numai că în clip fraza merge mai departe: „am apărut deghizat în încărcătorul de la mașină”. Exact bucata asta au tăiat-o. Fără încărcător, sună a amenințare. Cu încărcător, e ce a fost de la început: un pamflet și o ironie. Un om deghizat în încărcător de telefon n-a speriat pe nimeni, niciodată. Pe logica asta, dacă scriu că mă fac nevăzut, Mădălin Dogaru cere să fiu dat în urmărire la Interpol.
Graba s-a văzut și la citație. Emisă pe 3 noiembrie, primită de mine pe 4, pentru termenul din 5 noiembrie, ora 11. Mai puțin de 24 de ore să-mi fac apărarea. Dacă la TPT s-ar repara autobuzele în ritmul în care s-a scris cererea asta, Timișoara ar avea cel mai bun transport public din Europa. Pe cerere, adresa mea era greșită. Citația, în schimb, mi-a venit prin poștă exact la adresa reală, unde stau. Ori au greșit-o intenționat, ori sunt slab pregătiți. Nu știu care variantă e mai rea. Cât despre adresa lui Mădălin Dogaru, n-a fost niciun secret pe care să-l fi aflat eu. E publică de ani de zile, în CV-ul lui, pe site-ul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor de la Universitatea de Vest, unde e cadru didactic asociat. Cu nume, adresă, telefon, tot. Pusă acolo de el, nu de mine. În clip am pomenit strada, iar cererea face din asta dovada că l-aș urmări. Mare secret de stat: adresa pe care și-a scris-o singur în CV, pe site-ul unei universități publice, la vedere pentru oricine.
Martorul care nu era interesat de ce scriu
Pe Florin Petolea îl cunosc bine. Pe când lucram la STPT, pe supracontrol, m-a chemat în birou, cu Mădălin Dogaru de față, și mi-a zis, pe înregistrare:
„postările dumneavoastră de pe Facebook mă deranjează foarte tare”
Pe atunci îl deranja un clip de-al meu despre Poliția Locală. Imediat după, noii directori au anulat toate deciziile date de foștii directori, iar pe mine mă vedeau deja paznic într-o gheretă. Am priceput mesajul, mi-am dat demisia pe loc, în biroul lor, și m-am întors la presă. Mai târziu, într-o convorbire telefonică pe care o am înregistrată, i-am spus lui Petolea că Dogaru îmi caută sursele prin TPT. Răspunsul lui:
„Nu ne interesează ce scrieți”
Ironia e că postările care îl deranjau „foarte tare” au ajuns, între timp, să nu-l mai intereseze deloc. Atât de puțin îl interesează, încât s-a trezit martor într-un dosar despre ele. Așa dezinteres n-am mai văzut.
Masa de împăcare și bugetul de publicitate
Povestea nu s-a oprit la demisie. După plecarea mea, directorul Florin Petolea m-a invitat, prin purtătorul de cuvânt al societății, la o masă la restaurant, „să ne împrietenim”. M-am dus. Voiam să văd până unde merge tupeul. Discuția a fost civilizată și s-a terminat fără nicio înțelegere.
Ceva mai târziu m-am întâlnit față în față cu viceprimarul Ruben Lațcău, într-o discuție privată, și i-am povestit tot ce mi se întâmplase la STPT. La scurt timp, m-a sunat Florin Petolea. Mi-a spus că îi pare rău, că a greșit față de mine și că are un buget de publicitate, din care am putea face un contract cu ziarul. L-am refuzat din prima. De atunci s-a supărat, m-a blocat și nu mai vorbește cu mine. Mare pierdere.
Așa arată traseul complet. Întâi gheretă de paznic pentru postări pe Facebook. Apoi masă la restaurant. Apoi ofertă de publicitate, din bugetul unei companii publice. Iar când n-a mers nici cu vorba bună, nici cu banii, a venit ordinul de protecție, cu brățară și psihiatru. Morcovul și bățul, în ediție TPT!
Avocatul lui Dogaru, despre „pretinsa activitate de jurnalist”. Judecătorul, despre încărcător
În instanță m-a apărat avocatul Sergiu Stănilă. Am invocat Legea 193/2026 împotriva procedurilor abuzive îndreptate contra presei, legea anti-SLAPP intrată în vigoare cu o lună înainte. Potrivit sentinței, avocatul lui Mădălin Dogaru a vorbit despre dreptul meu „de a-și exercita pretinsa activitate de jurnalist”. Tot el a spus că Dogaru nu contestă dreptul meu de a publica articole. După 14 ani de presă și aproape 14.000 de articole pe site, am aflat de la un avocat că sunt jurnalist doar pretins. Noroc că nu mi-a cerut și legitimația. Pretins ziarist, dar liber să publice. Doar de la 200 de metri și cu brățara la picior.
Tot în instanță, avocatul lui Mădălin Dogaru a mai depus o probă de mare greutate: captura unei postări de-ale mele de pe Facebook, cu poza și numele lui, plus niște emoticoane. Potrivit sentinței, „emoticoane reprezentând un clovn, un șobolan și altele”. Recunosc. La pamfletele mele pun clovn, banană, morcov și șobolan, pe care Facebook le dă oricui, gratis. Se pare că la TPT emoticoanele au intrat la capitolul violență. Încă puțin și cer ordin de protecție și împotriva bananei.
Prin Sentința civilă nr. 38755 din 9 noiembrie 2026, Judecătoria Timișoara a reținut că deghizarea în încărcător îi dă afirmației „un caracter vădit exagerat” și că:
„nu rezultă faptul că pârâtul ar fi expus în mod serios o intenție de a se apropia fizic de reclamant pentru a-l speria sau a îi face vreun rău”
Despre afirmația mea că vreau să-i bag la pușcărie, instanța a scris că ea exprimă scopul de a descoperi presupusele nereguli din activitatea societății. Judecătorul a adăugat că vorbele mele:
„exprimă intenția sa de a identifica și documenta neregulile la care face referire, fără să rezulte că pârâtul urmărește săvârșirea unei fapte ilicite împotriva reclamantului”
Judecătorul a spus și că „dezaprobă limbajul folosit de pârât”, dar că acesta nu justifică ordinul de protecție. Manifestările mele „nu sunt de natură să creeze starea de pericol”. Soluția: „Respinge, ca neîntemeiată, cererea de emitere a ordinului de protecție”.
Instanța a respins și cererile mele, pentru procedură abuzivă, 50.000 de euro daune morale, amendă și publicarea hotărârii. A reținut că nu s-a dovedit că scopul principal al cererii a fost împiedicarea activității mele jurnalistice. Nu mă așteptam la cei 50.000 de euro și nu cer cheltuielile de judecată. Nu sunt procesoman și n-am fost niciodată. Pe portalul instanței nu apare niciun apel.
După proces, vânătoarea de „trădători”
Procesul s-a terminat, vânătoarea nu. Potrivit unor surse din TPT, în ultimele zile conducerea a început mutări și îndepărtări de angajați pe care îi bănuiește că ar vorbi cu presa. Am scris pe 31 octombrie despre vânătoarea de surse de la TPT, iar acum ea pare să fi trecut la fapte.
Între timp, la STPT, paranoia a trecut la nivelul următor. Potrivit acelorași surse, se fac liste cu angajații care dau like, inimioare sau distribuie postările mele de pe Facebook. Regula e simplă: nu ești cu noi, ești dușmanul nostru. Un like la Vocea Timișului te trece direct pe lista neagră.
Am mai trăit filmul ăsta, pe vremea lui Ceaușescu. Doar că atunci comuniștii aveau nevoie de Securitate, de dosare și de informatori. La STPT, în 2026, ajung un Facebook deschis și o listă cu nume. Progres, ce să zic!
Pentru mine, asta e vânătoare de „trădători” ca pe vremea partidului unic: cine vorbește, zboară. Oamenii ăștia n-au nicio vină. Vina e a celor care îi vânează. Iar ținta reală sunt eu: conducerea TPT vrea să nu mai sap prin achizițiile, pontajele și felul în care sunt tratați angajații, acolo unde am găsit nereguli și am scris despre ele.
Dogaru, Petolea și casa de avocatură a lui Finta. Echipa e completă: reclamantul, martorul și avocatul, fiecare cu dosarul lui la Vocea Timișului. Toți oameni despre care am scris, adunați în același dosar, cu aceeași țintă. Legea 26/2024 a fost făcută ca să apere femei bătute și oameni terorizați, nu ca să țină presa la 200 de metri de o companie publică pe care o plătim toți, din biletele și taxele noastre. Întrebările pe care Mădălin Dogaru și conducerea TPT le ocolesc de luni de zile rămân pe masă:
- De ce ați cerut evaluare psihiatrică și supraveghere electronică pentru un jurnalist, în loc să răspundeți la întrebările trimise pe 13 august?
- Cine a hotărât ca din citatul pus în cerere să dispară „încărcătorul de la mașină”, adică exact partea care arăta că e o glumă?
- Cine plătește avocații din dosarul 47445/325/2026: Mădălin Dogaru, din buzunarul lui, sau TPT, din banii noștri?
- Pe ce criterii sunt mutați acum angajații bănuiți că ar vorbi cu presa?
Amândoi directorii au contracte de mandat până în 2029. Au timp destul să răspundă.
Ca să fie clar cu cine are de-a face domnul Dogaru: sunt ziarist independent, nu jurnalist de partid. Ziarul e al meu și tot eu fac IT-ul, mentenanța, SEO-ul și designul, plus mentenanța pentru alte trei ziare și trei site-uri din Timișoara. În 14 ani de investigații am lucrat cu cei mai buni polițiști și judiciariști din IPJ Timiș, dar și cu ofițeri din DNA și din DGA. Am avut tot timpul același scop: corupția să ajungă unde îi e locul, la pușcărie. Am documentat abuzurile „Îngerilor Galbeni” până când compania și-a încetat activitatea, am pus sub lupă cooperativa de la vârful IPJ Timiș, iar conducerea de atunci s-a schimbat, și am pus pe butuci cooperativa imobiliară de la Giroc. După toate astea, chiar credea cineva că mă sperie un ordin de protecție cerut de domnul Dogaru?
Și n-o să mă opresc aici. De fiecare dată când găsesc ceva, sesizez instituțiile statului și le cer să ia măsurile care se impun. Așa am făcut cu ANI, cu Curtea de Conturi, cu AMEPIP și cu Prefectura. Așa am făcut și cu accidentul lui Ruben Lațcău cu tramvaiul de pe Doja, pentru care am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Dosarul e în cercetare, iar eu abia aștept să văd cum se termină ancheta.
Ordinul de protecție e pentru victimele violenței, nu pentru directorii deranjați de întrebări. Eu rămân exact unde eram: la mai puțin de 200 de metri de fiecare act semnat la TPT.














