Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Povești nemuritoare! Primarul Dominic Fritz se ia la trântă imaginară cu clanul Cârpaci, acum, după ce lupta s-a încheiat și e obligat să aplice legea

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Cu surle și trâmbițe, ieri, primarul Dominic Fritz a anunțat că municipalitatea a chemat în judecată un „celebru clan din oraș”. Nici mai mult nici mai puțin, useristul-șef a specificat că, deja, administrația locală a cerut în instanță restituirea unui imobil istoric de pe bulevardul Mihai Viteazul din Timișoara. Practic, vorbim despre o clădire care a adăpostit, pe vremuri, o grădiniță și care, în acest moment, ca urmare a unei anchete penale și unei soluții judecătorești definitive, trebuie să revină în patrimoniul statului, fiind dobândită ilegal de către o familie de rromi de mătase.

Și Primăria Timișoara confirmă, prin vocea lui Dominic Fritz, că a dat în judecată mai mulți cetățeni pentru a recupera imobilul ultracentral, pe motiv că, după înfăptuirea falsurilor, construcția a fost vândută în mod succesiv, doar ca să se acopere neregulile. ”În urma unei cercetări penale, începută în 2013, s-a stabilit că imobilul a fost dobândit ilegal de unele persoane care au depus în instanță acte false. Azi am dat în judecată un celebru clan din oraș și am cerut în instanță restituirea unui imobil istoric de pe bulevardul Mihai Viteazul. În urma unei cercetări penale s-a demonstrat că au intrat în posesia clădirii prin acte false și avem o sentință definitivă a Curții de Apel care confirmă hoția”, spune primarul Timișoarei.

Mai mult, în același stil triumfalist, Dominic Fritz mai afirmă că acțiunea demarată în instanță face parte din lupta administrației USR de recuperare a patrimoniului care a aparținut la un moment dat orașului și care, prin mijloace dubioase și profund ilegale, a ajuns în posesia unor clanuri de rromi: ”Acum, nu mai închidem ochii. Ne luptăm să îndreptăm ce se mai poate îndrepta. Știu că e o bătălie care va dura ani de zile, dar sunt încrezător că vom reuși să aducem înapoi în patrimoniul orașului clădiri și terenuri care sunt ale comunității”.

Singura problemă e că, indiferent cât încearcă primarul Timișoarei să-și aroge tot soiul de lupte cu dușmanii administrației – și nu e prima!!! – nimeni nu a închis ochii vreodată când a venit vorba despre recuperarea patrimoniului orașului de pe Bega. Nici măcar în cazul imobilului de pe bv. Mihai Viteazul nr. 17, fosta Grădiniță nr. 1 cu Program Prelungit. Și asta rezultă clar din documente! În primul rând, cei care au dus munca grea au fost cei de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș.

Și tot polițiștii sunt cei care au formulat și o plângere penală privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în contrafacerea contractului de vânzare-cumpărare privind vânzarea imobilului din centrul Timișoarei, încheiat între Francisc Kerek și Molnar Lili (vânzător).

Odată cu finalizarea anchetei, care a stabilit, dincolo de orice dubiu, că documentul este un fals, la data de 3 august 2020, cu două luni înainte ca Dominic Fritz să ajungă primar în orașul de pe Bega, fosta administrație a lui Nicolae Robu a introdus în instanță și a început demersurile legale pentru recuperarea patrimoniului. Mai exact a imobilului de pe bv. Mihai Viteazul nr. 17!

Toate aceste aspecte rezultă extrem de clar din actele depuse la instanță de către Primăria Timișoara, în mandatul lui Nicolae Robu. Mai exact, reiese limpede că administrația liberală, la data de 3 august 2020, a solicitat atât constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4054 din 7 iulie 2004 și nr. 123 din 20 ianuarie 2005, cât și restabilirea situației anterioare din cartea funciară cu nr. 422335 de pe raza municipiului.

Altfel spus, reintabularea dreptului de proprietate a statului român pe imobilul din bv. Mihai Viteazul nr. 17. Și procesul a fost câștigat de Primăria Timișoara, în mod definitiv, pe data de 19 septembrie 2022, fără niciun fel de aport al administrației Dominic Fritz. Absolut niciunul!

Acum, tot ceea ce mai are de făcut municipalitatea este să aplice legea! Și să pună în practică, ca obligație imperativă de serviciu, sub sancțiune penală, sentința judecătorească care a dispus reîntregirea patrimoniului Timișoarei, în baza demersurilor fostei administrații și pe munca polițiștilor de la IPJ Timiș.

Așadar, până la proba contrarie, versuri useriste de genul ”acum, nu mai închidem ochii” și ”ne luptăm să îndreptăm…” nu rămân altceva decât povești nemuritoare și basme cu feți frumoși. Unii mai zmei decât alții…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

4 COMENTARII

  1. Interesant punct de vedere! Din păcate, cum fiecare „își trage spuza sub turta lui”, adevărul nu e nici pe la mijloc, nici în colțuri, ci e uitat în anticamera. Nici IPJ, adică Serviciul de investigare al fraudelor, nici Parchetul, nici Primăria lui Robu (mai ales) nu trebuie evidențiați în acest caz. Eventual, sesizat ca si-au indeplinit atributiile de serviciu, corect. De remarcat este cine a sesizat organele de cercetare penală, adică persoana (sau funcționar dintr-o instituție – banuiesc, Primaria Timisoara) care a reclamat faptul că s-a încercat preluarea unui imobil pe baza unui fals grosolan. Acela este „eroul”. Pentru că dacă n-ar fi existat acea persoana care să sesizeze falsul și s-ar fi procedat – ca în alte zeci sau sute de cazuri, când s-au restituit imobile, în baza unor false moșteniri -, nici IPJ nici Parchetul n-ar fi sesizat că documentul în baza căruia s-a făcut retrocedarea a fost un fals. În concluzie, dacă vreți adevărul despre aceasta „victorie” în instanță împotriva mafiei imobiliare, constituită din „clanul” Carpaci, începeți cu cel ce a solicitat analiza documentului în baza căruia s-a făcut retrocedarea. Așa ar fi corect și asta ar anula meritele inventate ale celor ce profită pentru a-și crește notorietatea. Apropo! Pe str. Glad, la nr. 39, un membru al clanului Carpaci (Căldăraș Ștefan, căsătorit cu vara lui Ionelas, Lămâia Carpaci), a cumpărat un imobil, situat pe un teren aparținând domeniului public. A solicitat autorizație de extindere, pe care Primăria Timișoara i-a acordat-o. Ca orice individ din clanul Carpaci, pentru care autoritatea publică nu există, Căldăraș a demolat (fără autorizație) vechea clădire și a construit un „palat” (cu turn, bineînțeles), fără a respecta autorizația de construire emisă. Adică un etaj în plus, suprafață extinsă peste cea autorizată, terase și alte construcții neautorizate. Puși în situația de a lua măsuri, subalternii lui Fritz de la Patrimoniu, s-au chinuit câteva luni de zile să găsească soluții să nu aplice legea, inventând tot felul de scuze ca să nu aplice legea. În final, după ce a fost sesizat Parchetul și a început cercetarea penală, subalternii lui Fritz au înaintat Judecătoriei Timișoara solicitarea de aducere a imobilului la starea inițială. Cu amendamentul că s-au făcut că nu inteleg că pentru un imobil construit nelegal pe domeniul public, nu este necesară decizia instantei pentru demolare. De ce-au apelat la instanță? Ca să se laude, ulterior, că au obținut un succes, pentru care n-au făcut nimic? Se pare că da, ca și în cazul clădirii de pe Mihai Viteazul, nu?

  2. Fritz a distrus tot ce inseamna speranta in acest oras. El, cu spnosorul din umbra, consilierul Negrisanu care a bagat in faliment mai multe firme de proiectare doar ca sa isi imparta el si cu Alamajan proiectele din oras. Negrisanu si cu nevasta traiesc si din salariile de la Facultatea de Urbanism si Arhtiectura, trebuie sa lucreze amandoi in acelasi loc, ca in familie. Mai departe, Negrisanu e omul celor care au proiectat blocul prin care statul roman a fost prejudicat cu milioane de euro de un clan mafiot. Fritz in tine in brate, pentru ca face treaba buna in cosiliul loca, face legatura intre bani si politic. Asa paraziteaza acesti USR-isti acest oras, „oameni cu principii”, care tot ce fac e sa sa se imbogateasca in mod ilegal. Fiecare zi in care Fritz si USR este in Timisoara este un blestem pentru acest oras.

  3. …poate insistați pe la miliție și îl întrebați pe un tânăr milițian cu dorințe de chestor-sef, cum e și pe unde a livrat și alte dosare despre case retrocedate/dobândite cu acte false
    ..adică, acel milițian între anii 2012-2014 a muncit și a făcut rost de confirmări ale unor notari din Germania, care il informau cum ca, la cabinetul lor (din Germania), nu s-a întocmit vreun act.
    …acel milițian a fost ajutat de tOV STOIA TRAIAN…și de altii și parca îl cheama STOICANESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore