Simona Halep a câştigat în weekend turneul de la Dubai reușind să acumuleze punctele necesare urcării din nou pe poziția a III-a din lume, după ce a coborât pe locul patru. Halep a acumulat în prezent 6.571 de puncte, conform clasamentului publicat astăzi.
Nici Irina-Camelia Begu nu stă rău deloc. Semifinalista turneului disputat săptămâna trecută în Brazilia, la Rio de Janeiro, a acumulat în total 1.433 de puncte, suficientecât să se claseze în această lună pe locul 33. În acest moment, Begu ocupă cel mai înalt loc în top din întreaga sa carieră.
O altă româncă aflată în Top 100, este Monica Niculescu. Sportiva a coborât o poziție în clasamentul WTA, de pe 61 pe 62, cu 853 de puncte, în timp ce ultima reprezentantă a României în ”prima sută” din lume, Alexandra Dulgheru, a înregistrat o urcare, de pe poziţia 97 pe 94, cu 602 de puncte.
În ce de-a doua ”sută” de locuri, le găsim pe: Andreea Mitu – locul 110 cu 508 de puncte, în urcare de pe poziția 117, Sorana Cîrstea – locul 143 cu 389 de puncte, în coborâre de pe poziția 116, şi Ana Bogdan – locul 178 cu 289 de puncte, în urcare de pe locul 191.
La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată. Niculescu a urcat de pe locul 48 pe 47, cu 1.600 puncte. Irina-Camelia Begu a coborât de pe poziţia 49 pe 54, cu 1.395 de puncte, iar Raluca-Ioana Olaru a coborât de pe 61 pe 63, cu 1.238 de puncte.
Primele zece locuri în clasamentul WTA de simplu sunt ocupate de următoarele sportive:
1. Serena Williams (SUA) – 9.592 puncte
2. Maria Şarapova (Rusia) – 8.210
3. Simona Halep (România) – 6.571
4. Petra Kvitova (Cehia) – 6.395
5. Caroline Wozniacki (Danemarca) – 4.730
6. Ana Ivanovici (Serbia) – 4.425
7. Eugenie Bouchard (Canada) – 4.365
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 4.025
9. Ekaterina Makarova (Rusia) – 3.420
10. Andrea Petkovici (Germania) – 3.150.