Un cetățean român, prins cu carnet de conducere fals la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad

- Advertisement -

Un cetățean român care a încercat să treacă vama cu un permis de conducere fals pentru autoturismul pe care îl avea, a fost depistat de către polițiștii de frontieră. Bărbatul s-a prezentat ieri, 2 noiembrie, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Fontierei Cenad la volanul unui autoturism înmatriculat în Austria, cu un permis de conducere fals emis de autoritățile din Italia.

Polițiștii de frontieră și-au dat seama, în urma verificărilor, că actul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, modul de imprimare a fotografiei titularului și modul de tipărire al datelor de identificare fiind diferite. Astfel, Georgel T., în vârstă de 32 de ani, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie