Timișorenii care locuiesc în zona Traian sunt terorizați de către vecini, spune primarul Nicolae Robu. Este vorba despre mai mulți țigani, care au ocupat abuziv o casă aflată în paragină. Edilul timișorean a trimis Poliția Locală în zonă de mai multe ori pentru a rezolva problema, dar tot ceea ce au putut face agenții a fost să aplice amenzi, care au fost ignorate.
Timișorenii din zona Traian, de pe strada Dacilor, au făcut mai multe sesizări către municipalitate, pentru a-i ajuta să trăiască decent și în liniște. Ei se plâng că noii vecini, țigani care au ocupat abuziv o casă aflată în paragină, îi terorizează, fac mizerie în zonă și chiar fură de la ei. Autoritățile locale recunosc că sunt neputincioase în fața acestor abuzuri.
„O zonă tematică demult în atenția mea, o zonă în care se impune să se facă ordine în Timișoara, o zonă în care totodată este foarte greu să se facă ordine cu legislația existentă la ora actuală în România. Am primit în repetate rânduri sesizări de la cetățeni, prin Facebook, că sunt terorizați de niște indivizi de etnie romă întâmplător, dar nu etnia este cea care contează, în zona Pieței Traian. Cel mai frecvent sesizările au vizat strada Dacilor numărul 3. Am trimis Poliția Locală acolo în mai multe rânduri. S-a constatat că există un număr de indivizi care locuiesc acolo în mod abuziv și li s-au aplicat amenzi”, a explicat primarul.
Potrivit primarului, este vorba despre persoane de etnie romă care sunt domiciliate în alte județe, dar care au ajuns să locuiască ilegal în Timișoara. Chiar săptămâna aceasta Poliția Locală a descins pe strada Dacilor, dar tot ceea ce a putut să facă a fost să aplice o altă amendă.
„Pur și simplu au intrat în spațiile care nu erau securizate și s-au instalat acolo. Poliția a făcut o descindere, le-a atras atenția că stau ilegal, le-a aplicat amenzi și a sesizat proprietarul. Proprietarul nu a răspuns. a fot amendat și proprietarul. Acești indivizi, deși au fost amendați de mai multe ori, vin și se instalează acolo în lipsa reacției proprietarului. Evacuarea forțată poate fi făcută doar la sesizarea proprietarului, că vă vorbeam de legislația aiuristică. Proprietarul e total indiferent la ce se întâmplă aici în Timișoara”, a completat Nicolae Robu.
Potrivit autorităților locale, problema nu poate fi rezolvată decât prin modificarea legislației. Edilul timișorean spune că a făcut apel la parlamentarii de Timiș, dar aceștia par a fi total nepăsători.
„Din nou ajungem la Parlamentul României. Din nou mă văd nevoit să spun că din păcate parlamentarii de astăzi ai României nu-și onorează statutul, nu sunt interesați de binele public și nu promovează legi în acest sens. Cu părere de rău trebuie să constat că și parlamentarii de Timiș s-au aliniat celorlalți și nu au schițat până la ora actuală niciun gest în interesul Timișoarei. Am făcut apel la ei în mai multe rânduri, cu diverse probleme și nu s-a întâmplat absolut nimic”, a explicat primarul Timișoarei.
Declarația sa este cel puțin curioasă, mai ales în condițiile în care Nicolae Robu este copreședintele PNL Timiș, formațiune formată din vechiul PNL și PDL, ce are mai mulți reprezentanți în Parlamentul României. În aceste condiții, ne întrebăm care este rolul parlamentarilor aleși să reprezinte Timișul, dacă nu manifestă niciun interes pentru a soluționa problemele celor care și-au dat votul pentru ei.
[responsive_youtube