duminică, octombrie 18, 2026

Accident la Şuştra. Autocar cu 43 de pasageri, lovit de un autoturism

1 minute citire
Accident Recas11 jpg

Accident grav de circulaţie la intrarea în localitatea Şuştra din Timiş, unde au autocar şi un autoturism au intrat în coliziune.
„La locul intervenției s-au deplasat, din partea Detașamentului I Pompieri Timișoara, două autospeciale dotate cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, 1 autospecială transport victime multiple, un ofițer, 14 subofițeri, o ambulanță SAJ și echipaje de poliție. În autoturismul implicat în accident se aflau trei persoane de sex masculin, dintre care două persoane au fost preluate de echipajele medicale, conștiente, în stare stabilă, pentru a fi transportate la spital. În autocar se aflau 43 de persoane care, din fericire, nu au necesitat îngrijiri medicale. După evaluarea stării persoanelor implicate în accident, echipajele de pompieri au asigurat măsurile specifice PSI”, a informat ISU Banat.

Foto: arhivă

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate