Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

„Distincţie” pentru primarul Robu: a fost numit preşedinte al unei comisii de gestiune a cadavrelor de câini. Cum comentează

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a trezit cu o atribuţie în plus. Pe lângă multele sarcini pe care le are în subordine ca edil-şef Robu a fost numite recent….preşedinte al unei comisii de gestiune a cadavrelor de câini. Vestea l-a enervat la culme pe edilul timişorean care spune că legislaţia din România este aberantă.

„Mi-a venit la semnat în mapă numirea unei comisii de gestiune a cadavrelor de câini. Şi când mă uit: preşedinte- primarul, poziţia a doua –un viceprimar, pe poziţia a treia – secretarul. Pai, măi oameni buni, un primar nu are altceva de făcut decât să se ocupe de gestiunea cadavrelor de câini? Da, am onoarea să fiu președinte și la o asemenea comisie! Cică scrie în lege. Eu le spun cum își permit, ei îmi spun că este în lege, nu știu ce ordonanță parcă una mai generală de organizare a activității sanitar-veterinare şi de siguranţă alimentară. (…) Cum să pui primarul în comisia de gestiune a cadavrelor de câini? Suntem într-o țară normală? După aceea mă voi trezi dacă nu sunt acolo, că nu pot accepta ideea, îmi tremură mâna când trebuie să semnez un asemenea document că mi se pare stupid că am ajuns să mă ocup de aşa ceva, dar stai, am măcar onoarea de preşedinte, nu sunt un simplu truditor în acea comisie”, a declarat Robu.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore