Un şofer în vârstă de 55 de ani de lângă Timişoara a fost la un pas de moarte, după ce a urcat mort de beat la volanul maşinii şi s-a dat cu autovehiculul peste cap, ajungând direct într-un iaz. Accidentul s-a petrecut în noaptea trecută la ieşirea din Utvin spre Sânmihaiu Român. Din cauză că era în stare de ebrietate, şoferul a pierdut controlul maşinii şi a ieşit în decor, lovind un copac. Ulterior, maşina acestuia s-a răstrurnat într-un iaz din apropiere. Conducătorul auto a avut noroc cu ceilalţi participanţi la trafic, care, observând accidenul, l-au scos imediat din apă. Omul a fost testat cu etilotestul, aparatul agenţilor de la Rutieră indicând o alcoolemie de 0,98 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.