Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ca la grupa mică! Primăria Giroc s-a mulțumit doar să constate că arhitecta-șefă Cristina Babescu are interese imobiliare, incompatibile chiar și cu statutul de simplu angajat al administrației locale

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Atât și nimic mai mult! Și a făcut-o chiar în scris, într-un document cu circuit civil, culmea, asumat și semnat de (vice)primarul Dan Vîrtosu și, în mod ironic, avizat pentru legalitate de însuși secretarul general al instituției publice, Carmina Mateia. Că-n rest, după ce unitatea administrativ teritorială de la marginea Timișoarei a ajuns la această concluzie alarmantă, în mod absolut halucinant, problemele cu conflictul de interese și incompatibilitatea arhitectei-șefe Cristina Babescu au murit. Odată cu hârtia, exact așa cum s-au și născut!

Evident, contrar legii, pentru că autoritatea locală, în cazul în care avea la cunoștință despre o încălcare a liniei de marcaj, care privește conduita administrativă sau legală a unui angajat, era obligată să sesizeze organele competente. În situația arhitectei-șefe Cristina Babescu, după caz, Agenția Națională de Integritate, Poliția sau Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș!

Și Primăria Giroc nu a făcut-o deși, așa cum o să vă lămuriți, a avut toate cărțile pe masă de joc! Toate cu fața-n sus! Din contră, a tărăgănat, a încercat să bage sub preș și, în ultima fază, printr-un exercițiu infantil de transparență, a ajuns să se autoincrimineze, intrând într-un offside de zile mari, mai ceva ca la ciclul primar!

Acum, nu mai e un secret pentru absolut nimeni că, la fel ca orice urbanist care se respectă și care lucrează într-o poziție publică, de când a aterizat în administrația giroceană, și Cristina Babescu, exact ca și fostul său șef Florin Roman, a dezvoltat tot soiul de interese imobiliare… la locul de muncă!

Visele actualei șefe interimare a Biroului de Urbanism au fost concretizate și împlinite prin trei entități comerciale care, direct sau indirect, sunt conectate direct la CNP-ul funcționarului public: SC Vest Arhitect SRL, SC C.B. Urban Project SRL și SC Pas cu Pas Proiect SRL.

Și tot ce a proiectat pe raza comunei Giroc, chiar în mansarda imobilului situat vizavi de Primăria Giroc, Cristina Babescu a validat, chiar peste drum de sediul social al firmei, din postura de arhitect al administrației locale. Ceea ce, conform celor de la ANI, se numește conflict de interese și incompatibilitate cât Casa Poporului! Nu și în ochii administrației locale!

Deși, așa cum a demonstrat voceatimisului.ro, nu o dată, entitățile comerciale ale familiei Babescu au depus, de-a lungul anilor, la registratura Primăriei Giroc, fix 278 de proiecte imobiliare. Cert e că, în afară de un număr de 55 de dosare, care au fost procesate de colegii Alina Golban și Florin Roman, evident, restul au trecut prin mânuțele silitoare și harnice ale arhitectei Cristina Babescu, din postura de angajată a administrației locale.

Adevărul e că noua stea a urbanismului de la marginea Timișoarei, nu doar că verifica și valida sutele de proiecte depuse de cele trei societăți familiale, cum altfel, decât din punct de vedere al respectării legii. Mai mult, le și semna, aprobându-și munca familială din privat… în biroul de la stat! 

NU e doar un exemplu, nici două, ci sunt zeci! Și toate urlă a incompatibilitate și conflict de interese, așa cum rezultă din sistemul electronic al Primăriei Giroc și așa cum a demonstrat, cu actele pe masa de lucru, și voceatimisului.ro.

Doar administrația locală, după ce a consfințit interzicerea accesului altor funcționari în structura informatică a entității publice, lăsând-o să zburde pe câmpii, printre miile de biți, doar pe Cristina Babescu, care a început să execute misiuni de contrainformații de lumea a treia, a crezut că toată mizeria urbanistică se va rezolva… de la sine. Ghinion! Atât pentru cei care au girat și au încurajat acest mod de lucru securistic și halucinant, cât și pentru cei care au vizat legalitatea și exclusivitatea unui astfel de demers, total neproductiv și anti-administrativ.

O lume paralelă

Acum, dovada certă a amatorismului administrației comunei Giroc, contrasemnată și introdusă în circuitul civil al documentelor publice, are legătură cu Dispoziția (vice)primarului Dan Vîrtosu, nr. 642 din 29 decembrie 2022, înscris care a primit și avizul de legalitate al secretarului general al UAT Giroc, Carmina Mateia. În esență, actul administrativ, absolut unic în felul său, atât din punct de vedere procedural și tehnic cât și din perspective logice, tratează un singur punct: delegarea arhitectei Alina Golban pentru semnarea atestatului de edificare a unei construcții, în beneficiul lui Emanuel Petre Ghenciu!

Și, într-un limbaj de lemn feroce, se spune așa: ”Ținând cont de starea de incompatibilitate a inspectorului superior Cristina Babescu și în scopul evitării conflictului de intereseîn conformitate cu prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, prevenirea și sancționarea corupției și în temeiul prevederilor articolului 163, coroborat cu prevederile articolului 160 alin. 1, litera J și articolul 196 alin. 1 lit. B precum și ale articolului 438 din Ordonanța de Urgență a Guvernului  nr. 57/2009 privind Codul Administrativ – se deleagă…”.

Bun, dincolo de umplutura de aliniate și legi, care nu e altceva decât o spoială și o varză totală, menită doar să impresioneze și să ia fața, decizia asumată de (vice)primarul Dan Vîrtosu, care a ajuns, conform procedurii administrative, și la Prefectura Timiș, este unică… în toate felurile! Exact așa au spus, la unison, cei trei experți în drept, consultați de voceatimisului.ro, care s-au jurat pe roșu că niciodată în carieră nu au văzut… ceva mai tare! Trecând peste retorica, motivarea și înșiruirea de paragrafe legale, care au aceeași legătură și conexiune ca aceeași dintre migrația cocorilor și creșterea prețului la carnea de vită, dispoziția administrativă mai scoate în evidență o serie de aspecte extrem de interesante.

În primul rând, negru pe alb, sub semnătură publică și întărită de avizul de… legalitate, Dispoziția nr. 642 din 29 decembrie 2019 confirmă faptul că arhitecta-șefă Cristina Babescu este incompatibilă cu orice speță/lucrare care are legătură cu SC Pas cu Pas Proiect SRL

Mai mult decât orice, același înscris, emis și redactat de Primăria Giroc, care a fost comunicat și la Prefectura Timiș, ceea ce înseamnă că adresa a intrat în circuitul civil al documentelor administrative și, de aici, (de)curg consecințe juridice, mai spune un lucru esențial. Că scopul deciziei, semnate de (vice)primarul Dan Vîrtosu, este unul singur, recte, să evite conflictul de interese, nu unul posibil, ci unul… cert!

Așadar, formularea juridico-administrativă a Primăriei Giroc, în ceea ce o privește pe arhitecta-șefă Cristina Babescu, este una cât se poate de clară și care nu lasă loc de nicio interpretare: ținând cont de starea de incompatibilitate… în scopul evitării conflictului de interese! Și, ca să fie clar pentru toată lumea, așa cum rezultă din Dispoziția nr. 642 din 29 decembrie 2019, arhitecta Alina Golban a fost obligată să semneze atestatul de edificare a construcției, în favoarea lui Emanuel Petre Ghenciu, doar pentru că, așa cum rezultă din documente, proiectul beneficiarului a fost întocmit de SC Pas cu Pas Proiect SRL, societate care este deținută de mama și fratele arhitectei-șefe din Primăria Giroc, Cristina Babescu.

Logică giroceană

În concluzie, avem de a face cu un document administrativ, contrasemnat și parafat pentru legalitate, care confirmă faptul că, cel puțin la data de 29 decembrie 2022, Primăria Giroc a avut la cunoștință despre incompatibilitatea și conflictul de interese dintre angajatul său, arhitecta-șefă Cristina Babescu, și societatea familiei sale, SC Pas cu Pas Proiect SRL.

Și, mai mult decât orice, cum documentul a fost comunicat și către Prefectura Timiș, exact în forma de mai sus, în mod logic, prefectul Mihai Ritivoiu a luat și el la cunoștință despre încălcarea flagrantă a legii, la pachet cu tot aparatul său juridico-administrativ! Cert e că, până în acest moment, niciuna dintre cele două instituții publice, n-a sesizat gogomănia și nici instituțiile abilitate!

Oricum, de departe, chestiunea cea mai hazlie e cu totul alta! Mai exact că dispoziția semnată de (vice)primarul Dan Vîrtosu și contraparafată pentru legalitate de secretarul general Carmina Mateia– cu toată burtologia din conținut – prin care Alina Golban a fost trimisă să facă menajul în curtea Cristinei Babescu, nu are niciun efect!

În sensul că, indiferent cât s-a străduit jurista-șefă a Primăriei Giroc, să o ferească pe pupila și muza Cristina Babescu de un nou conflict de interese, confirmând că avea la cunoștință de starea de incompatibilitate în care se afla arhitecta-șefă, hârtia nu are nicio valoare. Și nici nu a păzit-o pe doamna Babescu de o nouă încălcare a legii!

Răspunsul e simplu! Odată pentru că, așa cum rezultă din documente, la fel ca și în alte peste 200 de proiecte, și dezvoltarea imobiliară a dlui Emanuel Petre Ghenciu a trecut prin firma SC Pas cu Pas Proiect SRL și toate diligențele, până la validarea prin semnătură a atestatului de existență a construcției, au consumat timpul de lucru al… Cristinei Babescu! Evident, din poziția de angajat al Primăriei Giroc!

Se vede clar, atât din Certificatul de Urbanism (nr. 565 din 24 iunie 2021) cât și din Autorizația de Construire (nr. 418 din 17 noiembrie 2021) că actuala arhitectă-șefă este cea care a întocmit toată documentația tehnico-administrativă pentru beneficiarul Ghenciu, recte clientul SC Pas cu Pas Proiect SRL! Normal, ca totul să meargă bine și pe repede-înainte, fără întrebări prea multe și sincope!

Mai departe! Prin faptul că Alina Golban, prin decizie administrativă, a fost obligată se legalizeze o altă incompatibilitate și un nou conflict de interese, ambele în beneficiului financiar al Cristinei Babescu, șmecheria îi este imputabilă Primăriei Giroc. Și asta pentru că, așa cum rezultă din conținutul dispoziției de (vice)primar, conducerea unității administrativ teritoriale, la momentul deciziei din 29 decembrie 2022, avea cunoștință, în mod clar, despre interesele urbanistice și imobiliare ale angajatului său! Cert e că, nici înainte, nici atunci și nici după, administrația de la marginea Timișoarei nu a făcut nimic în ceea ce privește situația ilegală în care se află șefa Biroului de Urbanism din cadrul UAT Giroc. Acum, știe și Prefectura Timiș!

Și probabil că, dacă lucrurile nu vor intra pe făgașul normal și legal, e posibil ca, de fiecare dată când secretarul general al Primăriei Giroc, va dori să o ferească de incompatibilități pe prietena sa Cristina Babescu – nu de alta dar lucrări ale SC Pas cu Pas Proiect SRL zburdă prin administrația locală – să-i bage sub nas (vice)primarului Dan Vîrtosu câte o nouă dispoziție! Cu tot cu avizul de… legalitate, la pachet!

Așa cum a făcut-o și cu Decizia 541 din 21 noiembrie 2022 când, după refuzul lui Florin Roman de a mai semna orice hârtie, s-a decis după dictare ca, până în 15 ianuarie 2023, atribuțiunile de arhitect-șef să fie preluate de Cristina Babescu. Exact persoana care, în luna august 2022, singură pe pista de alergare, a căzut cu brio examenul pentru același post, organizat de Primăria Giroc. Adică, de același (vice)primar Dan Vîrtosu!

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore