Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Joc de rol! Administratorul public Simona Ivuț încă implementează Strategia Națională Anticorupție în rândul angajaților Primăriei Giroc

- Advertisement -
Momentan, Simona Ivuț nu a terminat cu webinariile, seminariile, mesele rotunde și nici cu prezentările în PowerPoint în ceea ce privește implementarea Strategiei Naționale Anticorupție în rândul colegilor săi de la Primăria Giroc. Și n-a avut timp nici măcar să adune chestionarele de prin birourile administrației de la marginea Timișoarei! Că de tras concluzii sau de propus vreo strategie de combatere a corupției, nici nu poate fi vorba, încă.

Semn că treaba e serioasă și că sunt prea multe aspecte delicate de prelucrat în Primăria Giroc din moment ce, de ani de zile, timpul nu este o problemă majoră pentru Simona Ivuț. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre tehnici, tactici și strategii de luptă împotriva viciilor și dezmățului din unitatea administrativ teritorială de la marginea Timișoarei. Practic, una dintre cele mai bogate localități periurbane din România, comună în care interesele funciare sunt până dincolo de stratosferă.

Cert e că Simona Ivuț nu implementează, nici de ieri și nici de alaltăieri, Strategia Națională Anticorupție, obligatorie pentru orice administrator public, conform legii. Ci de ani de zile! Tocmai pentru că funcționarul Primăriei Giroc, nu e la primul mandat de administrator public al localității, ci chiar la al doilea. Că așa a vrut primarul comunei, pesedistul Ionel Toma, care nu a găsit un alt diriginte de obște mai bun, mai harnic și mai muncitor!

Și, de fiecare dată, că așa cere legea, la fiecare început de mandat de primar, de când a apărut actul normativ, care reglementează atribuțiile administratorului public, edilul din Giroc, aflat de 24 de ani în funcție, fără nicio întrerupere, în fruntea unității administrative teritoriale, a mizat numai și numai pe serviciile Simonei Ivuț. Din orice poziție! Dovadă că parteneriatul dintre cei doi este unul extrem de solid și bazat pe respect și încredere reciprocă.

Un lucru e sigur: persoanele care pot ocupa funcția de administrator public, de regulă, trebuie să fi absolvit studii superioare economice, administrative, tehnice sau juridice. Da, așa o scaldă Codul Administrativ! Și cum nu e obligatoriu, ci… de regulă, Simona Ivuț îndeplinește condițiile legale prin care ocupă funcția de administrator public, chiar dacă este absolventă de Litere/Filologie. Legea permite oricărui absolvent de studii superioare, chiar și de educație fizică și sport, să acceseze poziția de manager al unei comunități.

Numirea în funcție a administratorului public Simona Ivuț, așa cum spune legiuitorul, s-a făcut direct prin dispoziția primarului Iosif Toma care, imediat după alegerile din toamna lui 2020, în numele unității administrative teritoriale, a încheiat un contract de management. Cu clauze clare și ferme și pe perioadă determinată tocmai pentru că legea nu permite ca mandatul administratorului public să fie mai lung decât cel al edilului. Adică, maxim pe 4 ani! Totuși, managerul UAT-ului poate fi schimbat din funcția publică, dacă nu își îndeplinește clauzele contractuale și nu își îndeplinește indicatorii fixați prin contract.

Secret de serviciu

Și cum știm că atât contractul de administrator public al Simonei Ivuț, cât și anexa cu clauzele și indicatorii de performanță, sunt copy-paste după cele de pe site-ul Primăriei Târgu-Mureș, printr-o cerere la Legea 544 din 2001, privind accesul la informațiile de interes public, voceatimișului.ro a cerut administrației girocene, chiar pe data de 1 septembrie a.c., să pună la dispoziția cotidianului nostru o serie de documente din care să rezulte că Simona Ivuț și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, în numele comunității de la marginea Timișoarei, cea care-i plătește, lună de lună, salariul de manager public.

Reporterii voceatimisului.ro au solicitat, având în vedere contractul de management public nr. 45.056 din data de 4 noiembrie 2020, încheiat între Primăria Giroc și Simona Ivuț, înregistrat în sistemul REVISAL (registrul general de evidență pentru salariați), ca unitatea administrativ teritorială să facă dovada, prin înscrisuri, că Simona Ivuț a eficientizat managementul autorității publice locale, așa cum rezidă din obligația primară și contractuală dintre cele două părți.

Mai simplu, practic, am cerut documente sau corespondență din care să se rezulte că managerul public, Simona Ivuț, a avut activitate profesională și, mai mult decât orice, și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, impuse de primarul Toma, prin anexa de la contract. Adică, probe din care să rezulte: monitorizarea elaborării strategiei de dezvoltare locală a UAT Giroc, coordonare, organizarea și gestionarea activităților tuturor compartimentelor și serviciilor publice din subordinea Primarului și Consiliului Local Giroc, elaborarea și aplicare de strategii specifice, menite să asigure performanța UAT Giroc.

În plus, la toate acestea se mai adaugă și alte sarcini care, tot conform contractului de management public, periodic, trebuie analizate și evaluate direct de către primarul localității, adică de Ionel Toma: acțiuni de implementare a Strategiei Naționale Anticorupție la nivelul UAT Giroc, aplicarea a managementului economic prin proiectarea, executarea și urmărirea eficientă a serviciilor publice locale la nivelul UAT Giroc, creșterea calității serviciilor prestate de UAT Giroc prin creșterea gradului de profesionalism în procesul decizional și de implementare al politicilor publice.

Povești nemuritoare

Și, cireașa de pe tort, care a explodat în brațele unității administrative teritoriale de la marginea Timișoarei: documente (corespondență) din care să reiasă că UAT Giroc a solicitat administratorului public Simona Ivuț, “periodic”, așa cum stipulează contractul dintre părți, “rapoarte și documente privind îndeplinirea obiectivelor și atingerea indicatorilor de performanță”. Ca niciodată, după tot circul creat de solicitarea la Legea 544/2001, depusă de voceatimișului.ro la Primăria Giroc, a venit și răspunsul entității.

Exact la o săptămână, pe data de 8 septembrie a.c., instituția publică periurbană a răspuns, într-un mod exemplar, dacă e să ne raportăm la timp și viteza de mișcare. Și într-un mod de cascadorii râsului, dacă e să facem trimitere la conținut. Unul demn de slalomurile uriașe ale lui Alberto Tomba: ”… toate obiectivele Contractului de management nr.45056 din data de 04 noiembrie 2020 sunt aferente mandatului primarului comunei Giroc, fiind în curs de implementare”. Semnat cu stimă: secretar general al comunei Giroc, Andreea-Carmina Mateia.

Bun, sublinierea din răspunsul extrem de scurt și de succint al Primăriei Giroc, pe Legea 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public, NU ne aparține. Și de aici desprindem câteva concluzii mari si late, în ciuda solicitării noastre extrem de clare, privind punerea la dispoziția redacției voceatimisului.ro a unor documente, corespondență sau înscrisuri din care să rezulte activitatea managerului public Simona Ivuț. Cerere care, fie vorba între noi, viza INFORMAȚII PUBLICE! Nimic secret!

Așadar, cum nu am primit nici măcar vreun colț de hârtie, care să aibă legătură cu fișa postului și cu contractul Simonei Ivuț, e clar că activitatea profesională a managerului public al comunei Giroc, cel puțin în cazul implementării Strategiei Naționale Anticorupție, este egală cu… ZERO. Pentru că, logic, daca ar fi existat măcar ceva legat de strategiile de management public ale administratorului comunei, acestea ar fi fost puse pe tapet. Cu atât mai mult cu cât nu vorbim despre secrete de stat ci despre activitatea zilnică a unui funcționar, care e plătit din banii comunității. De ani de zile!

Nu-i niciun stres pentru că, până la următoarea ședință a Consiliului Local, în mod cert, președintele USR Giroc, consilierul local Alexandru Cristian Amza, vocal și bătăios cum îl știm, va solicita oficial instituției, în numele transparenței decizionale, să prezinte ”fraierilor” elementele de macrostrategie administrativă și toate rapoartele de activitate ale managerului public, Simona Ivuț. Nu de alta, dar girocenii și chișozenii trebuie să știe! Dacă tot îi plătesc un salariu…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore