Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Fără număr! Primăria Giroc a emis zeci de autorizații de construire, în aceeași zi cu depunerile, pe numele cooperatiștilor Puiu Minda și Al Shawish

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!
Ceea ce a dus și la un surplus, în faza aceasta, de circa 150 de unități locative! Așadar, cine zice că la Primăria Giroc, condusă de peste 25 de ani de pesedistul Ionel Toma, s-a țesut vreo pânză de păianjen, doar în jurul intereselor oculte ale cooperativei imobiliare, ghidonată de Ionel Dan Pascu (Puiu Minda) și iordanianul Mueen Al Shawish (Mimo), se înșală amarnic. Chiar nu știe ce vorbește! E rupt de realitate!

Primăria Giroc nu a fost strangulată nici de vreo caracatiță ocultă și nici amenințată de vreun grup criminal organizat! Cu atât mai puțin, condiționată de vreo mafie a gulerelor albe! Nici vorbă! Administrația comunală este doar victima propriei lăcomii de care a beneficiat, din plin, o haită de hiene. Niște animale de pradă, travestite în dezvoltatori imobiliari, care bat toba că lucrează ”legal 100%” dar care i-au siluit pe angajații sfatului popular din toate pozițiile, luându-le fața cu un miros pregnant de Coccolino!

Și intrăm direct în subiect! Căci în vara anului trecut, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, colegii de la pressalert.ro au dezbătut, în două situații distincte, faptul că celebra cooperativă imobiliară de pe raza comunei Giroc a obținut, în aceeași zi cu depunerile, patru autorizații de construire din partea administrației la butoanele căreia se află, de mai bine de două decenii, primarul Ionel Toma.

Primul document, AC nr. 452 din 10 octombrie 2019, a fost emis în beneficiul SC PWA Giroc Construct SRL, societate care aparține lui Puiu Minda, și are legătură cu imobilul situat chiar vizavi de Primăria Giroc, construcție care face obiectul unui dosar penal la plângerea Direcției de Cultură Timiș.

Atunci, Puiu Minda a susținut că obține autorizările ”…ca oricare cetățean. Eu am acte pe tot ce cer. Clar nu e problema mea. Autorizațiile le obțin ca toată lumea. Nu le obțin mai repede. Toată lumea vrea să facă un ban pentru copii”. Un gest lăudabil și lacrimogen, dacă reporterii voceatimișului.ro n-ar fi demonstrat între timp, cu actele pe masă, că cel mai cunoscut samsar de terenuri și intermediar de produse urbanistice de pe raza comunei Giroc avea/are în portofoliul familial peste 650 de parcele de teren, așa cum rezultă din datele oficiale ale Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș.

Și a mai fost o discuție pusă pe tapet tot de cei de la pressalert.ro, tot în aceeași perioadă electorală: o afacere de familie în care, prin intermediari, Ionel Dan Pascu și iordanianul Mueen Al Shawish au făcut un profit de peste un milion de euro doar din învârtitul hârtiilor emise de administrația Primăriei Giroc. Aici vorbim despre alte 3 autorizații de construire, depuse de petenți și obținute în aceeași zi: AC nr. 451 din 20 septembrie 2018, cerută de SC Imob Const Mart One SRL pentru ridicarea a două blocuri (deși nu exista niciun PUZ!), AC nr. 540 și AC nr. 543, ultimele două emise pe 7 noiembrie 2018 pe numele cumnatei lui Mimo.

Minciuni peste minciuni

Evident că niciuna dintre cele 4 autorizații de construire, eliberate în regim ”fulger” de către Primăria Giroc, în beneficiul cooperativei imobiliare, nu se regăsește pe site-ul oficial al instituției. Ca de obicei, de secretizarea datelor de interes public s-a ocupat administratorul comunal, nu mai puțin celebra Simona Ivuț cea care, conform contractului de mandat încheiat cu primarul Ionel Toma, încă se mai chinuie să implementeze combaterea corupției în rândul funcționarilor din sfatul popular. Fără niciun succes, însă!

Și pentru a doua oară, în decurs de câteva zile, Ionel Dan Pascu a asigurat că ”Primăria știe cum a făcut din punct de vedere legal. Dacă nu era legal, nu se putea întâmpla treaba asta. Îl respect pe domnul primar pentru tot ce a făcut în comuna noastră. Toată viața o să îl respect. Niciodată nu am făcut presiuni. Păi cine sunt eu? Se vede că aștept...”. De cealaltă parte Mueen Al Shawish a explicat că ”Tot ce am făcut acolo e legal 100%. Invidioșii spun multe din răutate. Noi așteptăm mai rău decât alții dar ne pricepem un pic mai bine decât alții în afaceri. Noi nu am lucrat cu politica. Nu ne interesează. Noi, tot ce facem e legal. Ce fac alții nu ne interesează”. Pase în adâncime, multe neadevăruri și un joc de rol de liga a IV-a de fotbal! Și o să se lămurească toată lumea!

De cealtă parte, referitor la cele patru autorizații emise de către entitatea publică, chiar în ziua depunerii actelor, primarul Ionel Toma a susținut că nu știe cum s-au eliberat documentele: ”… oamenii s-or fi grăbit, dracu știe. Eu nu mă prea văd cu domnul Minda. El e un tip care construiește. Cu mine nu a fost niciodată nepoliticos, nu m-a amenințat, niciodată. Eu nu rezolv chestiuni din Primărie cu oameni care nu sunt de specialitate. Eu am oameni de consultanță, oameni care sunt pregătiți pe domenii. Am o relație normală cu Minda ca și cu oricare. Nu au fost certuri”. Un adevărat exercițiu de patinaj viteză, plin de jumătăți de adevăruri. Și există suficiente probe de necontestat că ”domnul Minda” era the big boss! Azi, nu mai e!

E clar că toți protagoniștii de până acum – Ionel Toma, Ionel Dan Pascu și Mueen Al Shawish – au probleme mari cu memoria. Așa că cel mai bine, dincolo de malaxorul procurorilor, e să le împrospătăm conștiința colectivă. Mai exact să rotunjim cifra la zece autorizații de construire emise de către Primăria Giroc, în aceeași zi cu solicitarea depusă de membrii cooperativei imobiliare. Așadar, în afară de cele patru documente, expuse mai sus cu numere și date de emitere, mai venim cu alte șase, confirmate până în acest moment: nr. 452 din 28 octombrie 2015, nr. 201 din 25 mai 2017, nr. 163 din 19 mai 2017, nr. 253 din 12 iunie 2018, nr. 80 din 28 februarie 2019 și nr. 542 din 10 octombrie 2019.

Și, evident, pe lângă toate autorizațiile de construire, practic în afara celor zece emise în aceeași zi cu depunerea solicitărilor, mai sunt, cel puțin, încă de trei-patru ori pe atât. Căci vorbim despre ansambluri imobiliare! Așa cum sunt cele 3 blocuri de lângă Liceul ”David Voniga” din Giroc (CF nr. 402586, 400123 și 415782) , în afara celor din Chișoda (CF. 414547) și a celor de pe strada Bucegi și strada Visului (CF. 415853). Și repetăm cu riscul de a deveni redundanți: niciuna dintre aceste autorizații de construire nu se regăsește pe site-ul Primăriei Giroc. Din aceleași motive și practici transparente, aplicate de cenzorul neîncoronat al localității, administratorul public Simona Ivuț, feblețea împlinită a primarului Ionel Toma.

Pentru unii mumă!

Că tot am adus în discuție proiectul de pe strada Visului din comuna Giroc, aici lucrurile sunt extrem de complicate. În primul rând pentru că, inițial, terenul a fost câștigat la licitație publică de Radu Burescu. La câteva zile după, pe baza unui scenariu de film western, jumătate din suprafață a încăput pe mâna cooperatistului Ionel Dan Pascu, la tarif de executare publică silită, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Negociat la domiciliul lui Radu Burescu, în prezența a doi cunoscuți membri ai lumii interlope bănățene! Și autorizațiile de construcție, pe terenul cumpărat de Puiu Minda de la Radu Burescu, au fost emise de Primăria Giroc, în aceeași zi cu depunerea documentelor, pe numele iordanianului Mueen Al Shawish.

Să zicem că asta cu negocierea în forță – că și aici există în fonoteca de aur, care a intrat în posesia voceatimisului.ro, dialoguri extrem de grele, de-o violență verbală ieșită din comun – o putem digera, până la un punct. Totuși ce e greu de înțeles, și asta rezultă din solicitarea Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, alertă emisă pe numele lui Ionel Dan Pascu și înaintată spre cercetare către Inspectoratul de Poliție Timiș, este viramentul de 200.000 RON a lui Radu Burescu, în contul lui Puiu Minda, cu mențiunea ”împrumut”, undeva în perioada tranzacției imobiliare de pe strada Visului din Giroc.

Și până se mai gândește Radu Burescu la o explicație logică referitoare la schema financiară, revenim la cele trei imobile, în regim de P+2+M, construite în jurul liceului ”David Voniga”, toate pe numele lui Puiu Minda. Cu mențiunea că blocurile au fost autorizate fără locuri de parcare, unul are POT-ul depășit dincolo de nesimțire și orice imaginație (CF nr. 400123) iar cel din urmă nu are acces (CF nr. 415782). Practic, în cazul celor trei imobile Codul Civil a fost făcut ferfelițe! Și asta se vede clar și ca lumina zilei din planșa pe care o anexăm, la finalul materialului. Noroc că primarul Ionel Toma a făcut parcări publice, din banii comunității, în fața blocurilor dezvoltate și vândute, deja, de combinatorul cooperatist Puiu Minda.

Un calcul simplu, cu actele pe masa arată că, fiecare dintre autorizațiile ”fulger” emise de Primăria Giroc, la solicitarea primarului Ionel Toma – pe probate audio-video! – a venit la pachet și cu un surplus de apartamente: lângă liceul ”D. Voniga” – 20, pe strada Visului (fără acord notarial de la vecini!!) – 30, pe strada Bucegi – 18…în total, se fac fix vreo 142 de apartamente. Doar din 10 autorizații eliberate pe repede-înainte! Și calculați acum un minim de profit de 15.000 de euro per unitate locativă! Peste 2.1 milioane de euro numai din “surplus” au intrat în buzunarul cooperatiștilor care, nu-i așa, lucrează 100% legal, vorba de duh a iordanianului Mueen Al Shawish.

Și, în final, îi transmitem domnului Lucian Lazăr (zis Baghera) că mesajele de revoltă, privind situația străzilor înfundate de pe raza comunei Giroc, dar asfaltate și pietruite pentru clienții iordanianului Al Shawish, nu ajută la nimic. Pentru simplul motiv că, săptămâna viitoare, când va citi pe ce se duc banii comunității de la marginea Timișoarei, buget local la care contribuie atât domnia sa cât și alții care se înfundă zilnic în noroaie, va înnebuni de-a dreptul! La fel cum o vor lua razna și victimele cooperativei imobiliare, cobai ai celebrei metode ”capac”. Dezvoltatori care, pentru deblocarea situației, au fost nevoiți să plătească câte 2000 de euro pentru fiecare apartament de pe autorizațiile de construire. Taxă de ciumeg! Pe probate!

Maestre, muzica!!! Și pompierii să fie pregătiți că o să fie exact ca la 1907…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

9 COMENTARII

  1. Poate sunteti interesati, cu toate ca nu am dovezi fizice, dar am auzit multe vorbe: ca si cu autorizatiile de functionare pt localuri e tam-tam la primaria Giroc.
    Stiu asta ca mai ies cu bicicleta la Timis si trecand de Flonta, spre padure, sunt localurile alea Atelier 22 si Sasha’s Pub. Tot vorbind cu unul cu altul (despre galagia aproape infernala pe care o fac cu petrecerile lor…) am aflat ca nu ar avea autorizatii sau cel putin au functionat fara autorizatii… iar politia locala stia.
    La atelier 22 miroase, ma scuzati, pute a marijuana… Am vorbit odata cu un politai local si mi-a confirmat, dar a zis ca el e un biet angajat al primariei si nu are ce sa faca… Mi-a zis sa depun eu plangere la Politia Judetului Timis……………………………….

    Stiu ca si cei care locuiesc in zona se plang de muzica tare… vara… ca acum e totul inchis cu frigul asta…

  2. Alo, Rus, mai baiatule, mai lucrati ceva la dna. V-au desfintat, ce e linistea asta? Va numarati banii? Asteptati pensiile speciale ca sa va odihniti dupa ca nu ati muncit nimic toata viata voastra de nimic? Dal, si voi dolcule si macovei. Chiar nu va e rusine de loc? Nesimtitilor!

  3. Cand vorbesti despre cei doi papagali, Mimo si Minda (dupa porecle sunt ca o pereche de clovni de circ), nu poti fi serios. Cat de lache flausat sa fi sa porti pe frig si ploaie nadragi fara ciorapi si cu gleznutele goale. Penibile cele doua fetite. De neinteles cum au tremurat girocenii in fata caricaturilor astea. Doi travestiti.

    • Va asiguram ca TOATE înregistrările audio-video sunt depuse la Parchet. Dacă nu am fi periclitat oamenii curajoși cu care lucram, le-am fi împărtășit cu cititorii. Știm și noi ca ar fi mărit credibilitatea afirmațiilor. Promitem un singur lucru: când se va petrece inevitabilul, le vom urca pe toate pe canalul nostru de YouTube.

  4. Buna ziua,

    Apreciez foarte mult munca de investigatie pe care o faceti si citesc cu interes articolele d-voastra. Gasesc un pic dificil si obositor stilul d-voastra, in care regasesc si stilul girocenilor de a „vorbi cu talc”… stiu ca imi exprim o parere personala si va respect mult munca, dar nu credeti ca ar fi mai oportun pt munca dvoastra, sa aveti un stil/o exprimare mai sobra? Parca devine un articol tabloid, can-can si e pacat sa diminueze din seriozitatea anchetei. Sau macar, din cand in cand, sa faceti un sumar fara prea multe inflorituri si apropo-uri. Sincer, oboseste stilul, mai ales cand citesc si persoana (ca mine) care nu locuiesc in Giroc. E o parere personala, gratuita, neceruta… dar am simtit sa va spun asta.

    Multa stima si succes in tot ceea ce faceti!

    Doamne ajuta!

    • Am notat. O sa încercam sa fim mai sobri deși stilurile jurnalistice sunt de tot felul. Noi suntem mai mult pe satira și umor, tocmai pentru ca subiectul asta permite și personajele principale sunt de așa natura. Sincer, fugim de stilul “proces-verbal constatator”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore