Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ca pe centură! Preacredinciosul Ionel Toma, limbaj de mahala la adresa angajaților și a arhitectului-șef al județului Loredana Pălălău

- Advertisement -
După o absență de șase luni de la cârma Primăriei Giroc, care a avut la bază motive medicale, edilul Ionel Toma a revenit la lucru. Oarecum! Doar pe online, fără prezență fizică și numai pentru o săptâmână! Căci azi, în zi sfântă de duminică, urmează să se reîntoarcă în Turcia pentru a-și continua tratamentul medical. Practic, primarul Toma n-a făcut altceva decât un tur de forță. Doar ca să arate tuturor cine e jupânul și că, indiferent de orice, contează în ecuație!

Și, aproape pe tot parcursul zilei de joi, 25 noiembrie a.c, edilul Ionel Toma și-a băgat angajații în multiple ședințe. Un soi de cantonament pe Zoom, pe grupuri și la ore diferite! Ceva în genul unui blitzkrieg! Atac în care întâiul comunei a intrat cu toate forțele și a aruncat cu acuze, jumătăți de adevăruri și jigniri, în toate direcțiile posibile. Bineînțeles, a fost stabilit și singurul nevinovat, în cadrul fiecărei întâlniri din online: el însuși!

Nici în ceasul al treisprezecelea, primarul comunei Giroc, Ionel Toma, nu se dezice. Nici de falsitate, nici de victimizare și nici de demagogie! Mai mult, cel care conduce localitatea de la marginea Timișoarei de mai bine de două decenii, continuă să susțină că-i este frică doar de Dumnezeu. Același Dumnezeu în numele căruia a construit un paraclis, în curtea casei sale, din ”sponsorizări” ale oamenilor de afaceri și ale subordonaților săi din administrație.

Și doar din bun-simț le numim, în continuare, sponsorizări și nu altfel! Căci, până la urmă, singurul document, care este pe numele de Ionel Toma și are legătură cu bisericuța privată din fundul curții sale, este numai autorizația de construcție. Pardon, și proiectul paraclisului întocmit de către SC Tectonics House SRL. Mai exact de arhitectul Carmen Nicorici Calance pe care acum, după ce i-a servit PUG-ul localității pe tavă, la compensare, primarul de Giroc o înjură de același Dumnezeu de care, chipurile, îi este teamă.

Nu numai că primarul Ionel Toma o suduie ca la ușa cortului pe Carmen Calance Nicorici dar mai și spune că aceasta nu va livra Planul Urbanistic General al comunei Giroc ”pentru că are interese obscure”. După ce el însuși a tras sforile în direcția arhitectului! Și edilul motivează că aceasta, deși e sub contract cu administrația locală, are în lucru între 17-19 PUZ-uri private pe raza urbei, care ar trebui dezbătute și aprobate, înainte de adoptarea PUG. Practic, o tragere de timp pentru rezolvarea biznisului personal!

Și, mai mult decât orice, Ionel Toma este supărat pe faptul că arhitectul Carmen Calance Nicorici s-a înhăitat ”cu p…zda aia de la Consiliul Județean Timiș (n.n – Loredana Pălălău, șefa urbanismului), care e cea mai proastă din lume”. Și dacă tot suntem la nivel de administrație județeană, mai trebuie să vă spunem că părerea primarului de Giroc despre ultimii doi președinți ai CJT, Titu Bojin și Călin Dobra, este în aceeași notă: ”Eu am avut doi președinți de CJT de la PSD, dar tot degeaba. M-au mințit întruna! O p…ă Călin Dobra ăsta, vai de capul lui”.

Procurorii, niște fraieri!

Ca lucrurile să fie extrem de clare: tot ce ați citit până acum și tot ce o să lecturați până la capăt face parte din discursul edilului Ionel Toma, în diferite intervale de timp, păreri emise pe data de 25 noiembrie a.c. De la înălțimea funcției publice, pe online, de față cu toți angajații Primăriei Giroc! Și totul e pe probate! Audio-video așa cum v-am obișnuit căci, în ciuda măsurilor și obsesiilor contrainformative, intreprinse de administratorul public al comunei, Simona Ivuț, reporterii voceatimisului.ro au reușit (im)posibilul. Să pună mâna pe filmări, din păcate, nu și pe rapoartele de activitate secretizate și ținute sub cheie ale administratorului Ivuț!

Și, într-una din discuții, tot în numele Atotputernicului Tată, primarul de Giroc a făcut o declarație în fața subordonaților săi din administrația locală care ține mai mult de intimitate și fiziologie, semn că, din fericire, prostata îi funcționează în parametrii normali: se pișă, cu subiect și predicat, pe Ovidiu Măciucean (n.n – angajatul omului de afaceri Sorin Davidean), pe Ciucă (n.n – Radu Constantin de la voceatimișului.ro) și, la pachet, pe useriștii Cristian Amza și Cristian Mărăcineanu, ambii consilieri locali. Că așa e filmul! Și că așa vrea el!

Tot în cadrul maratonului de ședințe online, care a avut loc pe data de 25 noiembrie a.c, Toma a dictat și ca zona rezidențială pe care o dezvoltă Sorin Davidean, afaceristul care a refuzat să dea o șpagă de 100.000 euro unui intermediar al Primăriei Giroc (pe probate!!!), să nu mai beneficieze de niciun sprijin al administrației comunale, de acum încolo: ”Să nu vă mai prind că-i ajutați pe Măciucean și Davidean. Am vorbit personal cu Ilie Vlaicu, directorul Aquatim. Ăla e un cartier mort. Ori fac stație de epurare, ori belesc cariciul…”.

Oricum, azi, Ionel Toma e convins că toate dezvăluirile de pe raza comunei Giroc îl au în spate pe omul de afaceri Radu Burescu: ”De la el e tot circul ăsta. Știu! Și nu numai de acolo ci și de la unii care s-au învățat, în tot timpul ăsta, ca să primească tot (n.n – cu aluzie la Puiu Minda și iordanianul Mimo). Gata! Nu mai facem concesii. Îi vedeți cum vin? În haită…”. Și ca treaba să fie clară și teritoriul marcat, exact ca la felinele de talie mică, primarul de Giroc mai spune un lucru extrem de interesant, menit să demonstreze cine e masculul alfa: ”Cu ce credeți că procurorii sau polițiștii sunt mai deștepți decât mine? Le dau clasă la orice oră”.

Și tot pe data de 25 noiembrie a.c., în cadrul unei alte ședințe online cu angajații Primăriei Giroc, Ionel Toma confirmă faptul că la Urbanism este un dezastru: ”Nu trebuie să dăm autorizație neapărat doar pentru că cineva ne amenință. E legal, facem. Nu e legal, nu facem. Și asta trebuie să-i facem și pe arhitecți să înțeleagă, pe Florin (n.n. – Roman) și pe Cristina (n.n. – Babescu)”. Oricum, de departe, cea mai interesantă chestiune, dezbătută în discuțiile de pe Zoom, a fost cea legată de Colterm SA și numirea ca administrator special al useristului Cristian Amza, consilier local din Giroc.

Sfânta cruce

Cert e că, așa cum rezultă din înregistrări, Ionel Toma este de părere că Amza își va rupe gâtul în ecuația de la Colterm SA și că toată insolvența companiei de termoficare a municipiului Timișoara, societate care plătește impozite pe Giroc, nu este decât un scenariu bine pus la punct: ”De acolo o să i se tragă foarte multe probleme. Ăștia vor neapărat să ia terenul de acolo pentru că sunt vreo 50 ha și acolo să construiască, așa cum au avut mereu de gând, un depozit logistic. Vor să aducă TIR-urile pe Calea Șagului și, de acolo, bani gârlă. Exact ca Dunca la Dumbrăvița. Am încredere totală în voi. Să știți, trebuie să facem ca să fie bine. Mi-e mi-au spus-o, în față, că pe mine mă vor. Asta e! Ce dracu să facem…”.

Dincolo de conspirații, Ionel Toma suține, tot în cadrul ședințelor de pe platforma Zoom, că ”nu este corect cum se dau autorizațiile de construire”. Și că, în opinia sa, toată lumea va fi trasă la răspundere penală, nu numai ”șmecherii de arhitecți”. Moment în care, una dintre angajatele serviciului juridic, cu microfonul tăiat, îi spune unei alte colege de birou, un lucru absolut fabulous, pe care aceasta din urmă îl și confirmă apăsat: ”Nu îi este rușine? Nu s-a dat nicio autorizație de construire fără să știe el (n.n. – Ionel Toma). Nu înțeleg de ce trebuie să avem discuții din astea de fațadă. Până acum ne huiduia și ne făcea p…zde și în toate felurile”.

Și, într-o altă discuție, cu un alt segment din Primăria Giroc, Ionel Toma și-a continuat expunerea privitoare la teoria conspirației și la dușmanii unității administrative teritoriale de la marginea Timișoarei: ”Toată lumea vrea bani! Nimeni nu vrea ca Girocul să o ducă bine. Să fie, dacă se poate, o troacă de porci. Ei să-și ia banii și să plece iar noi să rămânem cu căcatul în stradă. Nimeni nu ne vrea binele. Deschideți ochii! Trebuie să gândiți o echipă care să certifice, din acest moment, tot ceea ce înseamnă autorizațiile de construire pentru blocuri”.

De departe se vede, așa cum rezultă și din discuții, că primarul Ionel Toma are un dinte împotriva arhitectului-șef, Florin Roman: ”Florin e un nesimțit. O să i-o spun și direct, de față cu toti, când intru cu ei în ședință. De când am plecat el nu m-a sunat niciodată. Păi mi-a picat fața jos când o personalitate medicală m-a sunat ca să-mi bată obrazul. L-a ținut pe hol până a terminat să mănânce. Și omul mi-a zis: <Bă, cu mine se comportă așa când eu i-am băgat în buzunar sute de mii de euro>. Eu nu port nicio răspundere. Sunt curios cum o să intabuleze blocurile. Pe ei (arhitecții) nu-i interesează. Ei și-au luat suta de mii pentru proiecte. Normal că Florin a sărit doi metri în sus că-și mai ia un Ferrari”.

Bineînțeles că în momentul în care edilul localității Giroc a intrat în ședință cu arhitecții, nu l-a mai luat la împins vagoane pe Florin Roman, așa cum a amenințat. Și asta spune multe! Ba din contra, primarul a fost extrem de împăciuitor și docil. Practic, a curs cu rugăminți, îmbrățișări călduroase și bezele! Semn că una e să latri și alta e să muști! Și unde mai pui că pe Dumnezeu nu poți să-l minți la infinit și nici să-l aduci martor de serviciu, în toate discuțiile, în funcție de nevoi și interese personale…

- Advertisement -
Tiberiu Kiss
Tiberiu Kiss
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

9 COMENTARII

  1. …apelativele folosite de MICUL PRINT DE GIROC sunt prea blânde ptr UN INDIVID BIPED DE TIP PALA….(ca mi scârbă sa.i scriu numele)
    …acest BIPED , nu știe decât sa amenințe ca mai deține tehnica de inregistrare de pe vremea când s-a cerut sa fie informator SRI și STIU ALTII SA COMFIRME ce scrise
    …îl copiază adliteram pe mare arh RADU RADOSLAV, și atât. A uitat cum aproba PUD în loc de PUZ pe la Primaria Timisoara, iar apoi l-a călcat în picioare pe Ciurariu Sorin (in numele căruia trăgea sfori și vindea influenta)
    …sa ne zică nea MIHOC cum ii manca din palma , iar mai apoi A DAT SUTE DE RAPOARTE despre MIHOC SI DESPRE MEGA PRESIUNI FACUTE ASUPRA EI

    • Nu-i bai, ca vin verzii, acolo-s tabara cealalta, alti fosti „revolutionari”, securisi in rezerva…o sa isi ia revansa si Mihoc:))), acolo-s alte tabere…vin din urma faultatii din ultima perioada, ca hotia nu a fost echitabila -turnatoria nu a prea mers ca arabii au varsat mai repede :)))) O sa fie distractiv, numa cu patrioti care vor sa documenteze faradelegi si abateri. Toti se vor lupta sa ne fereasca de MAFIE :)) sa nu cadem prada. Nelutzu va intoarce armele…va cere clementa…acolo unde a mai scuipat in trecut :))) dar ce va da la schimb?…oare chiar el va fi calcaiul „Marelui Ahile” de la CJ?

  2. acuma că o înjură pe Pălălau sau (Pilărău) nu e nicio jigniră, e cea mai proastă arhitectă într-o funcție publică, hai să vedem o lucrare păstorită de ea… ?

    • Are cateva lucrari de seama „pastorite” :))..unde exista si niste procese cat se poate de publice :))…doar ca sunt date uitarii. Prietenia de lunga durata cu familia Jabri Tbritzi….(nu neaparat direct cu ei (ca aia nu e la vedere-decat prin „contractele de proiectare”)…ci prin „persoane din anturajul lor” – „doamnele noptii” de pe langa ei, care acum au ajuns si ele fie femei de afaceri respectabile sau chiar detinatoare a unor dedemnitati publice)…doar nu este nici un secret…ci cel mult e discret. Toata lumea pare ca a uitat ce tinichele tragea dupa ea cand a plecat de la Primarie, si de unde au venit „sponsorizarile” ca sa iasa lucrurile cat se poate de favorabil.

  3. Hopaaa…iar Davidean, iar banet neajuns unde trebuie…daca se sapa mai adanc o sa se dea de laptii lui Dorian picurati peste gonadele lu’ domn’ profesor…care domn’ profesor…iar n-a impartit corect daru’…s-a dus la unii sa le dea de-o ciorba…la altii le-a zdranganit cheile de la „beciul domnesc” pacalindu-i ca ii ajuta sa scape de meletzie :))))….nu-i frumos baieti ce faceti. Samanati vrajba, si oricum deja au oamenii probleme. Mai lipseste sa ii sesizati pe sarbii si tiganii mari dezvoltatori locali, razboiul cu etniile sa fie total, sa se prinda si ei de manevre :))…si „Motor” o sa devina „un tanar frumos si liber” diasporean cu investitii in bitcoin.

  4. Hai maaai! E posibil? Toate femeile arhitect…care s-au perindat pe la voi prin ziar ba au fost smechere, ba au fost frumoase, ba descurcarete (tratament cum se cuvine)…numai Doamana Palalau e si pi*d@ si proasta, va rog respectuos sa faceti in disclamer elogios la adresa atu-urilor fizice si intelectuale ale doamnei, pentru a nu fi suspectati de discriminare, plus ea este un fel de Beyonce al arhitectelor -she runs the world! Mai usor cu invidia pe scari.

  5. Marea personalitate medicala, avand in vesere ca el e dezvoltator imobiliar pe zona, nu poate fi decat infractorul ala batran (desi isi tot ca si curvele batrane cu vopsea pe par), Fulgerrica Lazar. Pe asta cand il intreaba ANAF-ul, ANI (care la scos in conflict de interese urmare controalelor Curtii de Conturi), politia, parchetele, cim si-a facut averea de 10 de milioane de euro?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore