Noul stadion al Timișoarei, în procedură de licitație! Va fi pe structură metalică și va costa peste 73 de milioane de lei

- Advertisement -
Primăria Timișoara a demarat procedura de licitație deschisă pentru elaborarea proiectului tehnic și execuției noului stadion pe structură metalică, care va fi situat în Calea Buziașului. 

Stadionul va ocupa o suprafață de peste 9.000 mp și avea un număr minim de 9.000 de locuri, din care 508 locuri VIP și 102 locuri la loje. Lângă viitorul stadion va fi amenajat și un parc cu loc de joacă, precum și o parcare. 

Acesta va avea fundația din beton și structura metalică și va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri ușoare din materiale compozite, pentru a obține o iluminare naturală datorită proprietăților specifice membranei.

Zilele acestea am sărbătorit 100 de ani de la înființarea clubului fanion al orașului: Politehnica Timișoara. Un centenar dulce-amar, având în vedere că Timișoara nu are un stadion pe măsura ambițiilor noastre fotbalistice. Niciun alt stadion nu ar putea lua locul lui <Dan Păltinișanu>, însă până când acesta va fi modernizat de Consiliul Județean Timiș, consider că este sarcina administrației locale să ofere o infrastructură sportivă adecvată. Azi am semnat actele necesare pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției noului stadion din Calea Buziașului, primul construit după Revoluție, care va oferi o nouă identitate și va ridica standardul de urbanism al zonei”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Valoarea estimată a proiectului este de 73,3 milioane de lei, fără TVA, respectiv 87,3 milioane de lei, cu TVA, iar durata totală este de 39 de luni pentru realizarea proiectului tehnic și execuție (6 luni pentru proiectare și 33 de luni pentru execuție).  

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Primăria Timișoara relansează licitația pentru reabilitarea termică a blocurilor din oraş!

Primăria Timișoara reia procedurile de achiziție publică pentru reabilitarea...

O clădire istorică, proprietate a Primăriei, de pe strada Ştefan cel Mare, intră în reabilitare!

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a dat ordinul de începere...

A fost lansată licitaţia pentru proiectarea Muzeului Revoluţiei din 1989 la Timişoara!

PrimăriaTimișoara a lansat procedura de achiziție pentru proiectarea ...

MultipleXity, zona de nord, intră în licitație deschisă pentru execuție!

Primăria Timișoara a scos la licitație lucrările de execuție...

Din aceeași categorie

Categorii Populare