Aleluia! Chestorul de poliție Alin Petecel nu percutează la suspiciunile de spălare a banilor în cazul milionarului Puiu Minda de la Giroc

- Advertisement -
Așa cum am promis, dăm drumul la dosarele care zac prin sertarele Serviciului de Investigații a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș. Sub oblăduirea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș!

Probabil, până se prescriu faptele sesizate de către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în intervale diferite de timp, pe numele lui Ionel-Dan Pascu. Nimeni altul decât Puiu Minda, unul dintre cei mai cunoscuți intermediari de urbanism și dezvoltatori imobiliari de pe raza comunei Giroc.

Și informările ONPCSB au aterizat în IPJ Timiș încă de pe vremea în care structura bănățeană a MAI era condusă, nu de chestorul de poliție Alin Petecel, ci de comisarul-șef cu același nume. Adică, de ani de zile! Cert e că sesizările autorității bucureștene au fost plasate, direct și discret, pe linie ierarhică, în brațele șefului Serviciului de Investigații a Criminalității Economice, comisar-șef Petru Suraj Rumega, girocean și fin al celebrului om de afaceri, Florin Fedor, dezvoltator imobiliar, patronul carmengeriei Femadar și al restaurantului Daf Junior, ambele situate în localitatea de domiciliu a ofițerului MAI.

De atunci și până azi, dosarele care-l au ca titular pe Ionel-Dan Pascu s-au plimbat de la un ofițer SICE la altul, după cum urmează și doar ca să treacă timpul și niciunul dintre polițiști să nu apuce, efectiv, să lucreze în ele, că ar fi fost jale: Cosmin Canavea, Ionel Plăvițu și, în cele din urmă, sesizările celor de la spălarea banilor au fost exportate la Lugoj, în brațele ofițerului Marius Rus.

Da, la Lugoj. Nu e nicio greșeală! Așa cum nu e nicio eroare când folosim termenul de sesizare sau informare, în loc de dosar, întrucât, în afară de analiza propriu-zisă a celor ONPCSB, între coperțile cu șine ale celor de la IPJ Timiș, realmente, NU există altceva.

Absolut nimic! Nimic în afară de câteva pagini, privind suspiciunile de spălare de bani, alertă instituțională emisă pe numele lui Puiu Minda și, tangențial, pe alți membri ai cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc. La care se adaugă, strict, datele de identificare ale suspecților indicați de ONPCSB, ca participanți la posibile activități infracționale, așa cum rezultă acestea din sistemul național de evidență a populației. Practic, 9 fișe informative pe tot atâtea identități distincte!

În rest, liniște și pace! Prietenie totală, semn că, probabil, IPJ Timiș așteaptă de la comisarul-șef Marius Rus de la Lugoj, tot din cadrul SICE, să facă naveta la Giroc și la Timișoara, ca să investigheze acuzațiile celor de la ONPCSB. Noaptea minții!

Cert e că, la ora actuală, comisarul-șef Cosmin Canavea nu mai poate face nimic în dosarul lui Puiu Minda pentru că, după descinderile DNA de la IPJ Timiș, acțiune care a avut loc la denunțul polițistului, deoarece șefii săi ierarhici au încercat să-l mituiască, ca să închidă ochii la activități infracționale comise de o serie de rromi din Lugoj, acesta s-a transferat la Direcția Generală Anticorupție Arad. Cât despre cel de-al doilea polițist, Ionel Plăvițu, nici el nu mai are ce să facă deoarece și-a cerut mutarea la Control Intern în cadrul IPJ Timiș. Așa că azi, singurul care poate juca rolul perfect de acar Păun nu e nimeni altul decât Marius Rus de la Lugoj. Asta, în cazul in care, dosarul rămâne acolo și nu e transferat pe la Făget, cât mai departe de Timișoara și Giroc.

Să vină Miliția!

Pe procedură, așa cum rezultă din documente interne, sesizările celor de la ONPCSB, făcute pe CNP-ul lui Puiu Minda, au fost transmise către Ministerul Afacerilor Interne, recte către Inspectoratul General al Poliției care, la rândul său, le-a repartizat ”domnului Comisar șef de poliție Alin Aurelian Petecel, Șef al IPJ Timiș”. Și primul anunț al celor de la organismul de monitorizare financiară zice așa: ”…pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, vă informăm în legătură cu operațiunile efectuate de către Pascu Ionel-Dan (CNP…,posesor al…cu domiciliul în…)”. Și mai spune că, datele care stau la baza informării, au fost transmise ONPCSB de către entități raportoare.

Astfel, susțin cei de la oficiul pentru spălarea banilor, în perioada 17 martie 2016 – 17 februarie 2017, Puiu Minda ar fi încasat în contul său personal, deschis la Reiffeisen Bank – Agenția Arieș, suma de 826.821 RON, creditarea contului constând în principal în încasări prin viramente, după cum urmează: 90.000 RON de la Manic-XP SRL – ”avans lucrări construcții”, 30.000 RON de la Mondasara SRL – ”plată nejustificată”, 377.700 RON de la Neculai Gutu – ”contravaloare diferență preț cumpărare imobil conform contract”, 80.415 RON de la Ouverture SRL – ”contravaloare avans construcții” și 248.706 RON de la Sandru Sergiu – ”împrumut”.

Tot cei de la ONPCSB susțin că, din totalul sumei încasate în contul personal, Puiu Minda a efectuat, în timp foarte scurt, retrageri în numerar în valoare totală de 719.500 RON, motivând plăți către următoarele persoane fizice și juridice: Monda Sara – 30.000 RON, Sipoș Dan Mihai, ”împrumut”și ”alimentare cont” – 60.000 RON, Rico Minda SRL – 9.800 RON etc. 

Totodată, în perioada 15 ianuarie 2018 – 15 ianuarie 2019, în același cont personal, deschis la Agenția Arieș al Reiffeisen Bank, Puiu Minda ar fi încasat suma de 1.858.111 RON, creditarea pe persoană fizică fiind făcută, în principal, de către următorii: 200.000 RON de la Burescu Ioan Radu – ”împrumut”, 187.131 RON de la Mitulețu Ovidiu – ”plată pentru Zeke Group & Co”, 480.980 RON de la Zeke Group & Co – ”plată conform contract vânzare-cumpărare”, 800.000 RON de la  SC PWA Giroc Construct SRL – ”restituire creditare”, 92.300 RON de la Pascu Ionel Dan și 7000 RON de la Dobre Constantin Cristian – ”depuneri numerar”.

Din sumele încasate în contul de persoană fizică în perioada 2018-2019, spun cei de la ONPCSB, Puiu Minda ar fi retrageras în numerar, aproape întreaga sumă, justificând plăți către: 259.875 RON către Al Swawish Mueen – ”restituire împrumut”, 14.280 RON către cabinet avocat Golban Sorinel Gheorghe – ”contract asistență juridică”, 187.131 RON către Mitulețu Ovidiu – ”cheltuieli diverse”, 4500 RON către Patricia Fănuț – ”transfer”, 196.000 RON către SC PMA Imob Giroc SRL – ”creditare firmă” și 542.000 RON către aceeași societate și cu același motiv.

Suspiciuni rezonabile

Concluzia Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, în ceea ce privește cascadoriile economico-financiare ale lui Puiu Minda, privind depuneri și retrageri de numerar pe un cont bancar de persoană fizică, este una simplă și are logică.

În primul rând suspiciunile enităților raportoare, în situația celui mai important intermediar de urbanism și unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari de pe raza comunei Giroc, au apărut în momentul în care cuantumul și frecvența sumelor încasate prin transfer erau urmate de retragerea imediată și aproape integrală a sumelor în numerar, mai apoi, ”încasări de la diverse entități juridice ce au în detalii contracte de vânzare, creditare sau denumirea societății Zeke Group & Co SRL”. Și, nu în ultimul rând, discrepanța între sursa fondurilor, declarată de Puiu Minda, respectiv ”economii/încasări și cheltuieli curente” și sumele încasate prin contul deschis la Reiffeisen Bank.

În altă ordine de idei, ONPCSB mai punctează faptul că SC PMA Imob Giroc SRL și SC PWA Giroc Construct SRL sunt deținute și de către Puiu Minda, în ultima fiind asociat cu Al Swawish Mueen, zis Mimo, iar Ovidiu Mitulețu este asociat în SC Zeke Group & Co SRL. Plus că Dan Mihai Șipoș este nepotul lui Puiu Minda.

Așa că toate aceste elemente, conexiuni, transferuri și extrageri subite de numerar, justificate mereu prin intermediul rudelor, asociaților și afiliaților, au făcut ca ONPCSB să considere că ”…este posibil ca Pascu Ionel-Dan să desfășoare prin conturile sale de persoană fizică, activitatea specifică a socităților comerciale la care este asociat, în vederea sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul de stat”.

Cu alte cuvinte, suspiciuni întemeiate de evaziune fiscală! Dar asta poate să o stabiliească cu certitudine doar Serviciul de Investigații a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș. Adică, giroceanul Petru Rumega, șeful SICE, al cărui naș de cununie, Florin Fedor, pe mâna arhitectului Cristina Babescu din cadrul Primăriei Giroc, este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari și agent economic de top de pe raza comunei bănățene.

Și, nu în ultimul rând, chestorul Alin Petecel, șeful IPJ Timiș, care, încă de pe vremea când era comisar-șef, se uită lung și continuu la numele de Pascu Ionel-Dan de pe sesizările Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Doar se uită că, de atins, nici nu încape vorba. Așa că nu e de mirare, dacă șefii IPJ Timiș, Petecel și Rumega, fug ca necuratul de tămâie de orice speță care are legătură cu comuna Giroc, toți ofițerii de MAI, care au o minima cultură generală, vor proceda întocmai ca și comandanții lor: vor pasa în adâncime și vor mima ancheta! Că doar nu e nimeni nebun, să se pună cu cooperativa imobiliară! Sau să investigheze pe bune și să micționeze împotriva vântului! Nici de la Poliție și cu atât mai puțin de la Parchet.

Și, apropo de Petru Suraj Rumega, șeful SICE din IPJ Timiș, că tot respiră prin toți porii articolele referitoare la cooperativa imobiliară de pe raza comunei Giroc: n-ar fi mai simplu și mai corect, dacă tot face analize pe texte de dimineața până seara, doar-doar va identifica sursa informațiilor, să sune la redacție? Că noi îi spunem!

Pe bune, să ne sune că noi îl trimitem exact acolo unde trebuie. E deja la al patrulea suspect și tot îi dă cu virgulă. Mai puțin și trece cu ancheta la popotă. Adevărul e că așa e când te plicisești, când n-ai de lucru, când esti abonat la Netflix și mai stai și cu cu dvd-ul în priză: trăiești din filme… cu autosesizări!

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Categorii Populare