marți, octombrie 20, 2026

Șeful Postului de Poliție din comuna Moșnița Nouă, pieton din cauza alcoolului

1 minute citire
Adrian Serendiuc jpg
În data 6 octombrie 2023, în jurul orei 05:00, subofițerul Adrian Serediuc, șeful Postului de Poliție din comuna Moșnita Nouă, a fost surprins în trafic de către colegii săi de la IPJ Timiș, conducând un autovehicul, sub influența băuturilor alcoolice. Așa cum a confirmat și IPJ Timiș, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că polițistul avea o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca urmare a incidentului, împotriva agentului Adrian Serendiuc s-au luat măsuri contravenționale prevăzute de OUG 195/2002: amendă și suspendarea permisului de circulație! Totodată, așa cum a comunicat IPJ Timiș, șeful Postului de Politie Mosnita Nouă a fost trimis în fața Biroului Control Intern, urmând ca la finalizarea anchetei să se aplice măsurile legale care se impun conform Legii 360/2002 privind Statul polițistului.

Se pare că, înainte de a fi depistat în trafic de către colegii săi, agentul Adrian Serediuc se întorcea de la o petrecere pe care tot el a organizat-o, în cinstea avansării în grad!

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

Află primul ce se întâmplă în Timiș

Cele mai importante știri din Timișoara și județ, pe email, în fiecare seară. Gratuit.

Te poți dezabona oricând. Datele sunt folosite numai pentru newsletter, conform Politicii de confidențialitate.

3 comentarii

Sa ii fie rusine domnului polițist! 16 octombrie 2023 - 3:07 AM

Datele lui de ce nu sunt protejate ca ale medicului ATI de la Louis Turcanu? Numai intreb! Ma gandesc ca nu a băut in timpul jobului si si la el abaterea s a produs în timpul liber, doar pt ca e o faptă ilegală se permite publicarea numelui polițistului?

Răspunde
Florin 10 octombrie 2023 - 9:08 PM

I-au facut cheie.

Răspunde
Vocea Timișului
Radu Constantin 11 octombrie 2023 - 10:35 AM

I-au turnat pe gât cu japca și l-au pus la volan?

Răspunde

Lasă un comentariu

Prin utilizarea acestui formular, sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră de către acest site.

Articole recomandate