Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

- Advertisement -
În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar vizavi de Catedrala Mitropolitană, unul dintre principalele simboluri ale Revoluției din 1989 de la Timișoara, Opera Română, a avut parte de un tratament cu totul special din partea administrației Dominic Fritz, în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii: o odă publică adusă homosexualității. De fapt, un expozeu, sub forma unei proiecții video, care poartă marca Centrului de Proiecte, instituție publică aflată sub tutela municipalității de pe Bega.

Așa că, având în vedere că Timișoara – orașul Revoluției române se află sub tutela manifestărilor culturale “Luna istoriei LGBTQIA+”, nu mai rămâne decât să ne bucurăm împreună, cu mic cu mare, de curcubeul pe care noua administrație îl oferă, sub formă de legământ, tuturor bănățenilor, indiferent de confesiune, sex sau înclinații.

Și asta nu e tot! Programul cultural, așa cum rezultă din zeci de totemuri și afișe, care au împânzit orașul Revoluției, continuă nestingherit. Deci, tot natul, în frunte cu mitropolitul Banatului – Ioan Selejan, este așteptat să ia lumină de la muzeul de istorie și cultură Queer, care își va deschide porțile, pe data de 23 octombrie a.c, într-un spațiu expozițional de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1. Tot aici, sub bagheta magică a libertăților, vor avea loc concursuri frumusețe de kings and kings și queens and queens, sub paravanul unui…drag district.

Acum, cei care au greutăți în a înțelege terminologiile europene de drag (queen), queer, lgbtqia+ sunt rugați să se informeze, fie pe internet ori direct la Centrul de Proiecte din cadrul administrației Dominic Fritz. Valabil și pentru Mitropolia Banatului care, cel puțin până la ora actuală, dincolo de interesele și dezvoltările sale imobiliare (ultra)centrale, strâns legate de deciziile administrative ale Primăriei Timișoara, nu a avut nicio reacție!

Așa că nu ar fi nicio mirare dacă, din această seară, proiecțiile pro-homosexualitate se vor muta de pe fațada Operei Timișoara pe zidurile Catedralei Mitropolitane! Sau, de ce nu, să asistăm la o manifestare culturală de drags sau queers chiar pe treptele Mitropoliei Banatului sau în curtea Înalt-preasfinției Sale Ioan Selejan…

6 COMENTARII

  1. Nu mai profanati mortii de la revolutie cu aberatiile voastre auriste, sosociste si putiniste. La Revolutie s-a murit pentru libertate. Asta include libertatea de exprimare si libertatea sexuala. Doamna judecatoare ar face bine sa mai taca, este reprezentanta celei mai corupte si imorale tagme din tara asta amarata. Judecatori unanim corupti si coruptibili, cu pensii desantate, isi permit sa mai dea din clontul lor mafiot. O noua Revolutie ar face minuni. Cu conditia sa fie ca Revolutia franceza, cu ghilotina care sa faca curat

    • Cred că a greșit grav pseudonimul sub care își acoperă identitatea, de fapt el e „uKuraina”, iar în 89 s-a ieșit în stradă pentru cu totul altceva și cred că absolut deloc pentru anomici.
      De la anomie. Să caute termenul în DEX. Poate îl pricepe și nu mai sare de cwur in sus, cum de altfel îi și place.
      Aprig!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie