Decizie în forță! Giroceana merge spre insolvență și lasă Aquatim să mai aștepte după datoria de 2,5 miloane euro

- Advertisement -
Până la urmă, nici nu e de mirare că ”Giroceana” a ajuns în acest punct: să fie ocolită de toată lumea și tratată ca o parteneră neserioasă, atât de dialog cât și de biznis! De fapt, nu fug chiar toți de societatea care aparține Consiliului Local al comunei Giroc: aici a fost mereu un loc călduț pentru tot soiul de sinecuri politice și angajări pe sprânceană, în funcție de nevoile, interesele private și toanele de moment ale primarului Ionel Toma. Lucru notoriu, știut de absolut toată lumea!

Și e suficient pentru cine are timp și răbdare, să ia la puricat lista cu cei 106 angajați ai ”Giroceana” și să creioneze relațiile familiale și familiare dintre salariații societății și… mediul extern. Există un singur numitor comun: filiera sau afiliația politică! Din vârf – de un deceniu, încă de la înființare, managerul unității este inginerul Ovidiu Marinescu, ginerele primarului PSD Ionel Toma – și până la talpa ”Giroceana”, totul e… în familie. Nu a contat niciodată experiența sau expertiza angajaților căci, mai presus de orice, celula de bază a societății de utilitate publică a fost gândită și construită pe relația personală și directă cu edilul social-democrat.

Dovadă că, azi, ”Giroceana” și-a început drumul lung către insolvență! În primul rând, datorită managementului performant de care a avut parte în ultimii zece ani și care, în acest moment, a adus societatea într-o gaură de zile mari: 2,5 milioane de euro datorii către ”Aquatim”. Debit care, așa cum știe toată lumea, deja, ar fi trebuit să fi fost plătit către operatorul regional de apă și canal, cel târziu până pe data de 3 februarie a.c, lucru care nu s-a întâmplat. Motivul e simplu: nu există suficiente fonduri în visteria unității administrativ teritoriale de la marginea Timișoarei!

Și ca să nu riște o blocare a conturilor bancare sau să se trezească cu executorii judecătorești pe la ușa Primăriei Giroc, așa cum de altfel ”Aquatim” a amenințat, administrația locală a luat decizia de a băga ”Giroceana” în insolvență, lăsând deschisă ușa tuturor creditorilor, dar numai după ce instanța de judecată va decide care sunt pașii de urmat. O cale lungă, cât o zi de post, dar care mai poate salva măcar ceva din patrimoniul societății locale. Evident, dacă vor mai rămâne firimituri după plata datoriilor către furnizorii și prestatorii de servicii.

Adevărul e că, până-n ultima clipă, nici în visele cele mai urâte, primarul Ionel Toma, aflat de aproape un an prin concedii medicale și de alți 25 la cârma administrației comunale, nu și-ar fi închipuit că cineva va îndrăzni să apuce ”Giroceana” de coarne, să pună talpă celei mai mari găuri negre din bugetul localității și să-i pericliteze funcția de manager tocmai ginerelui său. A greșit, iar votul din ședință arată clar acest lucru că, spre binele comunității, majoritatea membrilor AGA au votat pentru insolvența societății din subordinea Consiliului Local.

Plan eșuat

Una peste alta și in extremis, pe data de 18 februarie a.c, Ovidiu Marinescu a încercat să-i înduplece consilierii locali, cerând o nouă șansă pentru a-și (re)demonstra veleitățile de conducător. Drept pentru care le-a băgat sub nas un ”plan de management” pentru următorii trei ani, chipurile, menit să redreseze societatea ”Giroceana”, să o scoată din gaura neagră și să o elibereze din menghina debitorilor.

Dincolo de faptul că acest colac de salvare, aruncat în brațele factorilor de decizie, ar fi trecut cu greu testul de antiplagiat, în teorie, ”avantajele implementării planului de management” pentru ”Giroceana” pleacă de la 4 premise, toate greșite: capacitatea de a continua activitatea curentă la un nivel superior, societatea are bune relații cu furnizorii și clienții săi, baza materială permite unității să-și desfășoare activitatea și forță de muncă specializată. Cert e că, pe probate, niciunul dintre enunțuri/deziderate nu stă în picioare! Nici relația cu partenerii de afaceri, nici capacitatea, nici forța de muncă și nici baza materială!

Și în planul de management pentru redresarea societății, care se lăfăie pe zece pagini, managerul ”Giroceana” a propus, în primul rând, rezilierea contractului de delegare a gestiunii pentru serviciul de apă și canal și trecerea acestuia la ”Aquatim”, odată cu 1 aprilie 2022. În condițiile în care societatea locală recunoaște, în scris, că datoriile către operatorul regional, denumite ”diferențe de facturare”, erau, la data de 18 februarie ac, în cuantum de 12.745.923 RON. În plus, tot pentru revigorarea ”Giroceana”, conducerea societății a mai găsit două soluții eterne și adiacente: reducerea cheltuielilor și majorarea capitalului social.

În expozeul său, managerul ”Giroceana” aruncă toată vina pentru gaura neagră din societatea pe care o conduce de circa zece ani pe activitățile de transport public care, în perioada de pandemie, au scăzut drastic, diminuând astfel încasările cu 52%, în timp ce cheltuielile unității au rămas același. În schimb, nu suflă nicio vorbă despre ”pierderile” de apă, în beneficiul cooperativei imobiliare de pe raza comunei Giroc. Nici despre faptul că unii agenți economici cât și persoane fizice se servesc din rețeaua publică de apă, după pofta inimii și gratis, ori de câte ori au chef, direct din hidranții de pe marginea drumului, în special în sezonul estival.

Și, în încercarea disperată de a-și păstra privilegiile, ”Giroceana” a propus meniul clasic și generalist: redresarea economico-financiară, consolidarea poziției pe piață, diversificarea activităților și atragerea de noi clienți. Punct și fără alte detalii, doar promisiuni și jurăminte! De fapt, singurele explicații, doar prin deducție logică, sunt cele de la capitolul ”redresare economico-financiară” care, evident, are la bază eficientizarea… prin restructurări de posturi, în trei etape: înghețarea locurilor de muncă (34 poziții), încetarea contractului individual de muncă pentru 6 angajați (probabil din cei de la ”fără frecvență”) și desființarea serviciului de apă și canal (22 persoane).

Da, în mare, cam așa sună planul de management pentru ”Giroceana” pe următorii 3 ani! Din păcate pentru Ovidiu Marinescu, ginerele primarului Ionel Toma, viziunea modernă de restructurare și modernizare a societății de interes public nu a fost pe placul consilierilor locali. Și, cot la cot, indiferent de culoarea politică, majoritatea a votat contra și a ridicat două mâini pe sus când s-a stabilit verdictul: INSOLVENȚA!

1 COMENTARIU

  1. 1. Complet ineficient sa plătești pe cineva sa vândă bilete în autobuze!
    2. Nu este implementat modalitate de plata a facturilor de apa online! S ar scuti din plata casierei din Chisoda, „saraca”, pentru ea sa plătești cu cardul e SF!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Categorii Populare