RETIM a ieșit la rampă cu un text pompos pe site-ul propriu, intitulat „Adevărul despre depozitul Ghizela și deșeurile din Timiș”, un material care ar trebui să liniștească populația și să albească imaginea companiei, dar care, citit cu atenție și confruntat cu faptele, se transformă într-un document de auto-incriminare, plin de contradicții și minciuni oficiale. În timp ce pe hârtie totul e „sub control”, în teren curge levigatul, saltelele și molozul se îngroapă la grămadă, iar cetățenii plătesc lunar pe facturi servicii care nu există nici măcar pe hârtie, darămite în realitate.
În comunicatul lor, RETIM recunoaște cu propria gură că Stația de Sortare Timișoara „nu a funcționat practic din 2018”. Șapte ani de zile, instalația care ar fi trebuit să sorteze peste 60.000 tone/an de deșeuri a stat blocată, dar pe facturile timișorenilor apar lunar taxe pentru sortare mecanică, sortare, tratare mecanobiologică și alte proceduri care, în realitate, nu se fac. Cu alte cuvinte, cetățenii plătesc pentru o stație fantomă, iar RETIM încasează sume uriașe pentru servicii fictive, girate de ADID și Consiliul Județean.
RETIM susține în materialul de PR că deșeurile voluminoase sunt colectate separat, prin campanii dedicate. Realitatea filmată la fața locului arată exact opusul: saltele, moloz, plastic și resturi de mobilă aruncate direct în groapă, acoperite cu un strat subțire de pământ, ca în anii ’90. Garda de Mediu a aplicat o amendă de 100.000 lei pentru aceste practici, dar compania vorbește în continuare de „campanii civilizate” și „standard european”. Standardul european pare să fie acela al îngropării minciunii sub un strat de pământ bătătorit.
Levigatul – „nu există poluare”, dar bălțile negre vorbesc singure
Una dintre cele mai mari gogorițe din comunicatul RETIM e fraza „nu există poluare cu levigat la Ghizela”. Numai că imaginile video arată scurgeri negre, bălți puturoase și infiltrări în sol, fix lângă depozit. Garda de Mediu a sancționat cu 100.000 lei operatorul, confirmând ceea ce toți localnicii simt de ani de zile: miros pestilențial, risc de contaminare a solului și apei freatice, iar RETIM continuă să jure că „nu există poluare”. Dacă nu e levigat, atunci ce curge acolo, apă plată cu reziduu fix zero?
RETIM mai afirmă că Celula 2 de la Ghizela este la 90% capacitate, dar că mai are încă 1-2 ani de viață, pentru că operatorul gestionează responsabil resturile de la sortare. Realitatea e că în 7 ani de inactivitate a Stației de Sortare Timișoara, peste 400.000 tone de deșeuri au fost trimise direct la groapă, scurtând dramatic durata de funcționare a depozitului. Matematica lor este simplă: când groapa e aproape plină, totul e „sub control”, dar în final nota de plată vine tot la cetățean, prin tarife crescute și transport în alte județe.
Comunicatul RETIM vorbește de adevăr, dar realitatea arată un tablou grotesc: o stație de sortare închisă din 2018 dar facturată în continuare, deșeuri voluminoase îngropate cu buldozerul, levigat scurs în sol, amendă de 100.000 lei de la Garda de Mediu și un depozit aproape plin. În loc să răspundă la întrebări, compania pasează vina pe cetățeni, acuzându-i că nu sortează corect. Întrebarea finală e simplă: cine răspunde pentru furtul legalizat din buzunarele timișenilor și pentru poluarea care se scurge la Ghizela, în timp ce oficialii ne cântă povestea cu „adevărul”?
Avem datele clare:
Capacitatea liniei de sortare reciclabile: 25.000 tone/an.
Perioadă de nefuncționare: octombrie 2023 – aprilie 2025 = 18 luni (adică 1,5 ani).
Tarif facturat pentru sortare (din facturi): aproximativ 5,04 lei/tonă pentru sortare + 8 lei/tonă pentru sortare mecanică.
→ în total, 13,04 lei/tonă.
Calcul pas cu pas
- Cantitatea anuală ce trebuia sortată: 25.000 tone.
- Cantitatea pe 18 luni (1,5 ani):
25.000 tone × 1,5 = 37.500 tone. - Suma facturată pentru sortare (pe tonă):
13,04 lei × 37.500 tone = 489.000 lei (aproape jumătate de milion de lei).
RETIM a încasat aproape 500.000 lei în 18 luni pentru servicii de sortare a reciclabilelor care nu s-au prestat deloc.
Și asta e doar pe linia de sortare a reciclabilelor din Timișoara. Dacă adunăm și alte linii (tratare mecanobiologică, CEC, sortare mecanică etc.), prejudiciul real sare ușor de 1 milion de lei, bani plătiți de timișeni pentru o stație care a stat moartă cu lunile.
