Cel mai greu meci din acest sezon? Poli Timișoara joacă sâmbătă, cu Steaua, la București

- Advertisement -

Sâmbătă, 28 septembrie 2013, cu începere de la ora 20:45, bănățenii se deplasează la Bucuurești, pentru întâlnirea din cadrul etapei a IX-a a acestei stagiuni. Duelul din această rundă va fi unul special, întrucât elevii lui Velcea vor da piept cu echipa campioană, iar meciul contra steliștilor nu vine în cel mai bun moment prin care trece Poli.

”Suntem o echipă care ne formăm odată cu trecerea timpului, iar noi vom întâlni o trupă deja formată, cu rezultate deosebite în campionatul românesc. Cu toate acestea, cred că meciul de sâmbătă seară va fi unul disputat. Gândurile noastre nu sunt de a ne preda și de a face figurație, vom merge la București să jucăm fotbal, așa cum am declarat și am făcut șapte etape la rând, mai puțin în ultima rundă, cu Viitorul. Trebuie să încercăm să facem tot posibilul să ne ridicăm la nivelul de joc mult dorit” a declarat tehnicianul timișorenilor, Valentin Velcea.

Antrenorul nou-promovatei are și ”explicație” pentru care crede că echipa sa poate face față în meciul cu Steaua: ”Avem în componență jucători care au experiență în Liga I, dar și alții care sunt și ei în formare. Starea de sănătate a jucătorilor este destul de bună, deși Szekely e indisponibil deocamdată. Vom vedea care e situația lui medicală, dar e recuperabil. Am așteptări majore de la fiecare jucător, deoarece fiecare se află aici fiindcă merită”, a spus tehnicianul alb-negrilor.

Criticat dur pentru folosirea lui Furtado, care a jucat foarte slăbuț în partidele în care a fost folosit, deși s-a spus că este un vârf foarte bun, Velcea a ținut să clarifice câteva aspecte vis-a-vis de atacantul portughez: ”Chiar dacă a avut un joc mai slăbuț în meciurile de campionat și Cupă, trebuie să specific că Furtado trece printr-o perioadă de adaptare, nu a activat de mai mult timp” a adăugat Velcea.

Despre Steaua, Velcea s-a limitat să spună doar câteva cuvinte: ”Cred că Steaua nu va menaja niciun jucător. Nu știu dacă Steaua consideră că va avea un meci ușor cu Timișoara” a încheiat Velcea, înaintea plecării spre București.

Partida Steaua București – Poli Timișoara se va juca sâmbătă, 28 septembrie 2013, cu începere de la ora 20:45, pe Arena Națională din Capitală. Meciul va fi transmis, în direct, pe Antena 1 și DolceSport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Retrogradata in Liga a III-a, Poli Timisoara este ”predata” de Nicolae Robu

Ajunsă în Liga a III-a și intrată în insolvență,...

Poli vrea puncte pe terenul liderului Ligii 2, Sportul Snagov. Rachita: Le stiu slabiciunile

Ocupanta ultimului loc în clasamentul Ligii 2, Poli Timișoara...

Poli Timisoara si-a luat mijlocas ofensiv de nationala! Doi veterani au parasit echipa

Doi dintre vechii componenți ai clubului de fotbal Poli...

Poli Timisoara testeaza un portar din Liga I. Doi tineri din lot continua la club, cu salarii diminuate

Clubul Poli Timișoara testează un portar în vârstă de...

Poli Timisoara: sase meciuri amicale programate inainte de reluarea sezonului

Clubul de fotbal Poli Timișoara are programate șase jocuri...