Poli Timișoara, alăturii de copiii de la ”Rudolf Walther”. Ce fac cei mici la meciul cu CSU Craiova FOTO

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Alb-violeții de la Poli Timișoara, împreună cu managerul sportiv Daniel Stanciu și tehnicianul Dan Alexa, au fost prezenți vineri, 14 august 2015, într-o vizită la satul de copii ”Rudolf Walther” poliștii reușind să-i surprindă plăcut pe cei care învață sau locuiesc în primul sat de copii din România, constituit după 1990.

Zicu & Co. le-au făcut cadouri copiilor, aceștia primind seturi de rechizite școlare, oferite cu ajutorul unuia dintre sponsorii clubului timișorean. Bucuria copiilor a fost mare, mai ales că mulți dintre ei sunt poliști, ei urmând să asiste și la partida de sâmbătă, 15 august, cu Universitatea Craiova.

Cum Kinderzukunft – Fundația Rudolf Walther Filiala Timișoara este susținută și din Germania, unul dintre cei impresionați de proiect și de calitatea școlii a fost portarul bănățenilor Sascha Kirschstein: ”Sunt mândru, ca german, că putem să ajutăm acest sat de copii, mai ales că din Germania vine o contribuție de peste 50%”. Și George Neagu a fost bucuros că a putut să se afle alături de copii: ”A fost o vizită frumoasă și, deși copiii au probleme, este impresionat să vezi cu câtă bucurie și căldură ești primit!”. Elevii lui Dan Alexa s-au pozat cu copiii și au oferit autografe: ”Vă așteptăm la meciuri, să ne bucurăm împreună de victorii!”, a fost mesajul alb-violeților.

Relația cu Kinderzukunft – Fundația Rudolf Walther va continua, la meciul de sâmbătă copii din cadrul satului urmând să fie ”player escort” la ieșirea pe teren a celor două echipe. Acțiunea de astăzi a fost concepută de departamentul marketing-comunicare al clubului, cu susținerea sponsorului BNB.

Foto: ACS Poli Timisoara/Facebook

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -