Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Un fel de editorial, cu şi despre fotbalul (politic) timişorean de „rang” înalt

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Politicienii români se pricep la toate, iar asta se vede în bunul mers al privatizărilor făcute de 25 de ani încoace, se vede în economia de excepţie care dă peste cap toate cifrele şi toţi indicatorii de performanţă la nivel european şi mondial, parcă am fi în piesa „Eterna şi fascinanta Românie” a băieţilor de la Ca$$a Loco, dar nu e deloc aşa. Aceeaşi „pricepere” se mai vede şi în sport, unde Ponta şi alţii ca el trebuie neapărat să se afişeze pe la Roland Garros sau alte „teatre de operaţiuni” la nivel de sport, să vadă lumea cât de multe face politicul românesc pentru această categorie.

Bineînţeles că de la această regulă nu fac notă discordantă nici politicienii noştri, locali, care, pe lângă că habar n-au o serie de lucruri care se petrec la nivel de sport, ei decid… Decid cine e preşedintele unui club finanţat din fonduri 100% publice, decid cine este antrenorul, decid bugetul (asta e normal, la modul general, dar atât) şi multe, multe altele. Şi dacă unul dintre factorii decizionali are cât de cât habar de fotbal şi aici mă refer la primarul Nicolae Robu, celălalt, Titu Bojin, în afara faptului că e paralel total cu acest sport îşi mai dă şi cu părerea pe la televiziuni şi prin conferinţe de presă, asta, culmea, după ce el cu gura lui a spus, încă din 2012, că nu se pricepe la fotbal.

Revenind la situaţia actuală, ACS Poli Timişoara, căci despre acest club este vorba în „ecuaţie”, nu se ştie în ce ligă va evolua din toamnă, fiind într-o incertitudine şi o debusolare totală. Nu se ştie cine va fi antrenor, cine va fi preşedinte, nu se ştie nimic, deşi Nicolae Robu a spus că susţine rămânerea la cârma echipei a tandemului Alexa & Timofte, aşa cum de altfel toată lumea îşi doreşte, sau aproape toată lumea… Bojin fiind unul dintre „contestatarii” celor doi, din ce motiv? Evident POLITIC! Pentru a fi „gică-contra”, iar asta va costa din nou calitatea fotbalului. În primul rând pentru că „Tim” are planuri mari în calitate de preşedinte, cu mult peste ceea ce a avut Florenţiu Staicu (el de fapt nu a avut nimic), iar cei doi, antrenorul şi preşedintele şi-ar dori să facă treabă la echipa asta, fie că e ea sau nu „Poli” (în acte).

Aşadar stimabili politicieni, nu aveţi treabă cu fotbalul, fenomenul ăsta vă depăşeşte… ce-ar fi să vă vedeţi mai mult de administraţie, politică şi alte „alea-alea” la care chiar vreţi să pară că vă pricepeţi şi s-o lăsaţi mai moale cu sportul, în general. Băgaţi bani, dacă băgaţi, dar lăsaţi profesioniştii să facă treabă cu ei, nu mai decideţi voi că poate din cauza voastră s-a ajuns în situaţia asta de doi lei!

Cluburile din Liga I se reunesc deja, dacă „Poli” rămâne în primul eşalon în dauna Oţelului Galaţi, ce ne facem, că din nou, noi nu vom avea jucători, nu vom avea stagii de pregătire efectuate, nu vom avea vizite medicale, etc. De toate acestea va fi nevoie inclusiv în Liga a II-a! Încropim şi ne batem joc din nou, ca sezonul trecut, pe milioane bune de lei – bani publici?

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore