Vicepreşedintele la nivel naţional al PNL, Nicolae Robu, lansează o nouă serie de acuze dure la adresa PSD şi a aliaţilor acestui partid, pe care în numeşte „ciuma roşie”. Deranjat de rezultatele slabe pe care foraţiunea politică din care face parte le-a obţinut la alegerile europarlamentare de duminică, 25 mai 2014, liderul PNL Timiş şi totodată primarul Timişoarei a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia cere „dreptei” să se unească împotriva alianţei PSD+UNPR+PC.
„De ce sunt disperaţi Victor Ponta şi tovarăşii săi?
Uitându-mă atent la expresia feţelor lui Victor Ponta şi tovarăşilor săi, am constatat că bucuria victoriei este însoţită de o grimasă de îngrijorare, chiar de disperare, aş putea spune, coroborând această observaţie cu cântecele de sirenă pe care ni le tot adresează nouă, liberalilor. Şi, inevitabil, m-am întrebat: De ce ar fi, oare, disperaţi, Victor Ponta şi tovarăşii săi?! Păi cum să nu fie disperaţi, conştientizând cât de sterilă este, de fapt, victoria obţinută?! Ce-o să facă PSD cu această victorie în situaţia în care:
1. În Parlamentul European, majoritatea va aparţine dreptei, la fel cum vor sta lucrurile şi în interiorul componentei române a Parlamentului European, unde partidele de dreapta semnificative plus liberalul Mircea Diaconu au obţinut 46.79% din voturi, faţă de cele doar 37.25% obţinute de PSD.
2. Cele cca 2 milioane de voturi obţinute de PSD+UNPR+PC, reprezentând 37.25% din totalul voturilor exprimate la o prezenţă la vot de cca 32% înseamnă doar 18.75% (!!!) din totalul voturilor ce este de aşteptat să fie date la alegerile prezindenţiale, printr-o prezenţă de cel puţin 64%, dublul prezenţei de la europarlamentare
3. Alianţa PSD+UNPR+PC n-are de unde să mai crească, dimpotrivă, până în noiembrie se va eroda
În această situaţie, fac apel la colegii liberali, să trecem peste supărarea scorului sub aşteptările noastre –îi ştim în bună măsură cauzele-, să rămânem uniţi, să nu ne lăsăm ademeniţi de ciolanele mai mari sau mai mici pe care ni le vor flutura prin faţă pesediştii –cu sau fără (probabil cu) ajutorul lui Călin Popescu-Tăriceanu– şi să ne pregătim pentru următoarea bătălie prin construirea unei formule de unitate a dreptei, condiţie sine qua non pentru scăparea ţării de ciuma roşie (da, oricât ar fi de surprinzător pentru cei ce mă cunosc să mă audă vorbind astfel, astăzi, după ce am cunoscut PSD-ul, mă văd nevoit să folosesc astfel de cuvinte pentru a-i putea surprinde adevărata faţă).
Fac apel, de asemenea, la colegii de scenă politică de dreapta, să lăsăm la o parte ceea ce ne desparte şi să punem în față interesul naţional, unindu-ne de dragul lui în jurul valorilor în care credem împreună.
Nicolae Robu
Preşedintele PNL Timiş
Vicepreşedinte PNL la nivel naţional” a spus Robu, luni dimineaţa.