RCM Timişoara a reuşit o performanţă excepţională, duminică, învingând în semifinală Farul Constanţa şi calificându-se pentru ultimul act al Superligii. Elevii lui Chester Williams au dat recital pe Gheorghe Răşcanu, trecând de „marinari” cu scorul de 68-13. Meciul a debutat furtunos, scorul fiind de 7-5 pentru bănăţeni în minutul 7, Kinikinilau reuşind primul eseu, iar Calafeteanu avea să transforme, în timp ce pentru Farul, Van Wyk reuşea la rândul său un eseu. Ambele echipe au rămas pentru 10 minute îin 14, după eliminările suferite de Janjies şi Burcea, dar asta nu a influenţat cursul jocului, bănăţenii marcând un nou eseu prin pilierul Pungea, transformat de Calafeteanu. Farul a mai reuşit doar trei puncte înaintea pauzei, din lovitura de pedeapsa a lui Dumond, în timp ce Timişoara a făcut spectacol prin eseurile lui Fercu şi Moala, ultimul transformat de Calafeteanu. Repriza a doua a oferit celor 2.000 de spectatori o nouă porţie de spectacol, ofensiva timişoareană continuând în acelaşi ritm. Rus, Calafeteanu şi Tuiatua au culcat balonul în terenul de ţintă al „marinarilor”, mijlocaşul la gramadă al RCM-iştilor transformând după fiecare eseu. Replica Farului a fost palida, în ciuda eseului marcat de Agiacai, ultimele zece minute de joc trecând în contul echipei lui Chester Williams nu mai puţin de 21 de puncte. Conache, Moala şi Lemnaru au reuşit fiecare câte un eseu, toate fiind transformate de Calafeteanu, iar scorul final devenea 68-13. Timişoara se pregăteşte pentru marea finală ce va avea loc duminică, 7 octombrie 2012, începând cu ora 16:00, pe Stadionul Naţional „Arcul de Triumf” din Bucureşti.
Octavian Pintean
foto Contantin Duma