Situație tensionată în plenul Consiliului Local. Pe ordinea de zi a plenului s-a votat joi încetarea mandatului de consilier local a lui Florin Bîrsășteanu, proaspăt câștigător a unui mandate de deputat. Însă, pe lista de proiecte nu s-a aflat și numirea unui noului consilier, în persoana lui Daniel Idolu. Primarul Nicolae Robu a anunțat că nu este de acord ca în Consiliul Local să intre un nou social-democrat. Astfel, doar Autoritatea Electorală Permanentă poate să se pronunțe în favoarea lui Idolu, și doar dacă insistuția consideă că pentru numirea unui nou consilier este nevoie de semnătura liderilor de partide care au înființat Uniunea Social-Liberală.
„Am adresat Autorității Electorale Permanente o întrebare. AEP trebuie să spună dacă e nevoie de semnătura liderii partidelor care au constituit uniunea în numele căreia s-a candidat sau dacă se pronunță doar partidul al cărui candidat este următorul pe listă. Avem nevoie de un răspuns scris, unul de natură juridică, nu politică. Voi respecta ce spune AEP. Ce fac eu ca președinte de partid nu are legătură cu ce fac eu ca primar”, a declarat Robu.
Drept răspuns la luarea de poziție a edilului, membrii PSD, reprezentanți de Alfred Simionis, au hotărât să nu voteze proiectele depuse de Primărie pe listele suplimentare.
„Constat că pe ordinea de zi nu se regăsește adresa pe care am depus-o personal la CL. Cineva a obstrucționat dreptul CL de a coresponda cu partidele politice. Dumneavoastră ați semnat pe lista de candidați USL. Ordinea pe care o așteptăm de la AEP am votat-o și am semnat-o când erați co-președinte USL”, a explicat Simionis.
Drept urmare, în momentul în care plenul a ajuns la lista suplimentară de proiect, toți social-democrații s-au ridicat și au părăsit sala de ședință. Astfel, au mai rămas doar 14 consilieri care au putut asigura o majoritate doar pentru câteva din proiectele propuse de Nicolae Robu. Cele care nu au întrunit pragul vor fi readuse în discuție în următoarele ședințe de plen.