În zilele de 28 și 29 aprilie 2015, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi impunerii respectării regulilor de circulaţie tuturor participanţilor la trafic. Acţiunile au vizat, în special, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind viteza de deplasare şi regulile privind efectuarea manevrei de depăşire.
Amplasate în sistem cascadă, au fost utilizate toate aparatele radar din dotarea Serviciului Rutier pentru măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, iar rezultatele nu au întârziat să apară: 544 de sancţiuni contravenţionale aplicate conducătorilor auto care au încălcat normele rutiere, 271 fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 42 de permise de conducere, 14 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi 11 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.
Cel mai ”grav” caz anunțat de polițiști la capitolul ”vitezomani”, este cel al unei femei, în vârstă de 64 de ani, din Orşova, care a fost înregistrată de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 59 rulând cu o viteză de 157 km/h pe un sector de drum cu limită legală de 90 de km/h. Doamna aflată la volan a devenit pieton pentru următoarele 90 de zile.