În noaptea de 22 spre 23 aprilie 2025, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au desfășurat o acțiune amplă pe raza municipiului pentru combaterea conducerii agresive și prevenirea accidentelor rutiere. Acțiunea s-a desfășurat în două intervale orare, 19:30-21:30 și 22:00-05:00, și a avut ca scop depistarea șoferilor care adoptă un comportament periculos în trafic, verificarea tehnică a vehiculelor predispuse la astfel de comportamente și menținerea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră.
În urma controalelor, au fost verificate 77 de autovehicule și au fost legitimate 102 persoane. Polițiștii au efectuat 22 de testări cu aparatul etilotest, fiind aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.965 de lei, majoritatea pentru defecțiuni tehnice. Totodată, a fost reținut un permis de conducere pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, iar 11 certificate de înmatriculare au fost retrase, dintre care 6 din cauza defecțiunilor tehnice.
Polițiștii au constatat și două infracțiuni: conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea sub influența alcoolului. Într-un caz, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost oprit în trafic, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal.
Poliția Rutieră Timișoara anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea creșterii siguranței în trafic și a responsabilizării participanților la trafic.



