Dacă pentru unii primăvara este asociată cu un ghiocel sau o rază de soare, PNL Timiș vestește sosirea acestui anotimp cu… consultații oftalmologice gratuite pentru „toți locuitorii din orașul Timișoara”.
Pe lângă mărțișoare, flori de sezon sau uneori alimente, plase pline cu te miri ce, partidele politice le mai oferă alegătorilor chiar și consultații oftalmologice. Probabil pentru a vedea mai bine unde pun ștampila la momentul potrivit, dacă tot se apropie alegerile locale. Și anul acesta, la fel ca în ultimii trei ani, liberalii din Timiș îi cheamă pe timișoreni la sediul partidului, pentru a le oferi consultații oftalmologice.
„Începând de marți, 1 martie, până sâmbătă 12 martie, între orele 10.00-17.00, organizația PNL Timiș în parteneriat cu firma Lent Optik continuă acțiunea de „Consultații oftalmologice GRATUITE” și măsurarea tensiunii oculare tuturor locuitorilor din orașul Bega”, se arată în pliantele care au fost distribuite pentru a promova acțiunea motivată „din grijă pentru ochii tăi”.
Am avut suspiciunea că această acțiune, realizată „din grijă pentru ochii tăi”, are iz electoral, mai ales în condițiile în care suntem în an electoral și alegerile locale bat la ușă. Purtătorul de cuvânt al PNL Timiș, ne-a dat asigurări că liberalii se preocupă de ochii alegătorilor de două ori pe an, indiferent de perioada în care sunt organizate alegerile.
„Acțiunea a avut loc în fiecare an, în ultimii trei ani. Se organizează de două ori pe an, în martie și-n toamnă. Este o acțiune care a fost premiată de către ONG-uri la nivel național ca una de impact asupra societății. Este coordontă la nivel național de trei ani încoace. Sunt medici oftalmologi care vin de la București. Acțiuni de voluntariat făcute de membri de partid”, ne-a lămurit Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PNL Timiș.
În același ton, le recomandăm politicienilor, fie ei PNL, PSD sau dintr-un alt partid, că ochii noștri rămân asupra lor, fără consultații oftalmologice gratuite și vă vom anunța de orice mișcare pe care o descoperim ca având tentă electorală dubioasă.
http://www.vremeanoua.ro/psd-are-grija-de-ochii-tai,
aceeasi Firma Lent Optik face un an cu psd un an cu pnl…sa nu se supere nimeni