Doi adolescenți, în vârstă de 13 și 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii timișoreni, alături de un alt tânăr, de 27 de ani. Cu toții sunt bănuiți de furtul a două autoturisme.
„În fapt, în perioada 05-06 martie a.c., bănuiții ar fi sustras două autoturisme, care se aflau parcate pe raza municipiului Timișoara, iar ulterior le-ar fi valorificat. Cele două autoturisme nu erau asigurate, iar cheile au fost gasite de cei în cauză în interior”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Prejudiciul de 20.000 de lei a fost recuperat, iar mașinile au fost restituite păgubiților.
Cei trei s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat și au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.