Când administrația locală ratează, cineva trebuie să strângă cioburile. La Timișoara, acel cineva este Alfred Simonis, care a spus lucrurilor pe nume și a pus pe masă bani reali, nu sloganuri. Stadionul Stadionul Eroii Timișoarei nu va fi gata la termenul promis de Primăria Timișoara. Este o realitate confirmată public, nu o speculație. Diferența este că Simonis nu s-a ascuns după comunicate sterile: a venit pe șantier și a prezentat soluția.
Consiliul Județean Timiș intră cu 20 de milioane de lei într-un proiect care, altfel, risca să rămână un șantier etern. Jumătate din bani au fost deja virați, restul vor veni pe măsură ce lucrările avansează, pe bază de facturi. Este exact tipul de intervenție administrativă pe care o aștepți de la un lider care înțelege că infrastructura sportivă nu se face din postări pe Facebook.
În contrast, administrația locală condusă de Uniunea Salvați România a demonstrat încă o dată că entuziasmul ideologic nu ține loc de competență. Promisiuni umflate, termene nerealiste, lipsă de finanțare și un ritm de lucru care trădează incapacitatea de a gestiona un proiect de anvergură. Când Simonis spune, fără ocolișuri, că dacă întârzierea e cauzată de lipsa banilor CJ poate suplimenta, mesajul este limpede: spuneți adevărul și lăsați teatrul politic.
Meritul lui Simonis nu este doar că a adus bani. Este că a coborât discuția din zona propagandei în zona responsabilității. A recunoscut public realitatea, a stabilit un mecanism clar de finanțare și a pus presiune pe executivul local să-și asume propriile eșecuri. Fără atacuri isterice, fără răfuieli de partid. Fapte.
Stadionul Eroii Timișoarei va fi, poate, mai mic decât s-a visat inițial. Dar va fi funcțional. Iar Poli va juca pe o arenă nouă, nu pe promisiuni reciclate. Asta este diferența dintre administrație și activism: una rezolvă, cealaltă explică de ce nu se poate.
În timp ce USR încă își caută scuzele, Alfred Simonis a pus banii și a asumat decizia. Pentru Timișoara, asta contează. Restul sunt lozinci.
