AnimaWings lansează primele zboruri directe din Timișoara către Rotterdam și Copenhaga

Noile curse, operate de două ori pe săptămână, conectează vestul României cu două importante centre economice și turistice din Europa.

Redacția
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

Compania aeriană AnimaWings a inaugurat primele zboruri directe din Timișoara către Rotterdam și Copenhaga, extinzând oferta de destinații disponibile de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” și consolidând conectivitatea aeriană a regiunii de vest a României.

Noile rute sunt operate începând cu 15 iulie, cu câte două zboruri pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică. Acestea sunt destinate atât călătoriilor de afaceri, cât și celor turistice, vizitelor la familie sau deplasărilor către comunitățile românești din Olanda și Scandinavia.

Ruta Timișoara – Rotterdam oferă acces direct către regiunea Rotterdam–Haga, unul dintre cele mai importante centre economice și logistice din Europa, dar și o alternativă la aeroportul din Amsterdam.

În același timp, noua conexiune cu Copenhaga facilitează accesul către Scandinavia, una dintre cele mai dezvoltate regiuni europene, atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru turiști și românii stabiliți în nordul Europei.

Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara consideră că inaugurarea celor două rute reprezintă un pas important în dezvoltarea conectivității aeroportului și contribuie la extinderea rețelei de destinații disponibile pentru pasagerii din vestul țării.

Zborurile sunt operate cu aeronave Airbus A220-300 de ultimă generație, iar biletele includ bagaj de cabină, obiect personal, alegerea gratuită a locului și check-in gratuit. Pasagerii pot opta și pentru servicii premium suplimentare, inclusiv catering la bord.

Prin lansarea acestor curse, AnimaWings își consolidează prezența pe Aeroportul Internațional Timișoara și continuă dezvoltarea rețelei de zboruri care conectează orașele din România cu importante destinații europene.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE