Consiliul Județean Timiș a făcut astăzi un pas istoric pentru patrimoniul cultural al județului: ansamblul Conacului de la Banloc a fost preluat oficial în administrare, în urma unui plen extraordinar desfășurat în 15 aprilie.
Contractul semnat cu Mitropolia Banatului, valabil pentru o perioadă de 25 de ani, deschide calea pentru o transformare majoră a domeniului Banloc. Documentul prevede posibilitatea dezvoltării unor construcții noi, cu rol cultural, turistic și educațional, toate în deplin respect față de specificul arhitectural al monumentului istoric.
„Ne dorim mai mult decât simpla conservare a monumentului. Avem baza juridică, cadrul administrativ și deschiderea partenerului – Mitropolia – pentru ca Banlocul să devină un reper cultural și turistic al județului. Potențialul acestei investiții este unul uriaș”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Potrivit planului anunțat de autorități, primii 5 ani vor fi dedicați pregătirii și demarării investițiilor, urmând ca în următoarele două decenii, Conacul Banloc să devină un adevărat pol regional pentru cultură și turism.
Preluarea ansamblului Banloc nu este doar un gest de protejare a istoriei locale, ci o inițiativă strategică ce poate atrage fonduri europene, vizitatori, evenimente culturale și parteneriate valoroase pentru Timiș.
