O simplă plimbare într-o zi însorită pe străzile oraşului de pe Bega se poate transforma, cu puţină imaginaţie, într-o călătorie în trecut. Moştenirea culturală, aproximativ 14.500 de monumente istorice precum şi evenimentele marcante din trecut, primul oraş cu străzi luminate, singurul din Europa cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană, impulsul revoluţiei române împotriva regimului comunist şi totodată, primul oraş liber, dovedesc faptul că Timişoara este unul dintre punctele forte ale României.

Una dintre nenumăratele comori este Copacul Breslelor sau Pomul de Fier, un butuc îmbrăcat în fier, poziţionat în nişa unei clădiri situate la colţul străzii Eminescu cu Griselini. Copacul dă viaţă legendelor, conform cărora calfele din trecut călătoreau ani întregi la cei mai de seamă meşteri lăcătuşi din imperiu pentru a se perfecţiona iar la întoarcere băteau câte un cui în el cu un blazon sau iniţiale încrucişate. În anul 1827, negustorul Andrei Trandafir devine proprietarul casei cu numărul 116 de la colţul străzii Zápolya (actuala stradă Eminescu). „Se vorbea prin sat” ca acesta ar fi văzut celebrul copac din Viena şi a decis să creeze o copie ca şi emblemă a casei sale. O altă legendă, susţine că trunchiul ar fi fost folosit pe post de stâlp de care erau legaţi caii la potcovar, cuiule fiind bătute pentru a vindeca şi proteja animalul de vrăji. De aici şi clişeul, „Să batem în lemn”. O altă variantă a trecutului acestui simbol timişorean ar fi cea în care Pomul de Fier este asociat cu Stâlpul Infamiei, cuiele fiind bătute în scoarţa pentru a-i proteja pe spectatori de spiritul celui executat.

Copacul Breslelor este însuşi atât o dovadă cât şi un produs, al mediului multicultural timişorean, cu nuanţe din jumătate de Europa.

Originalul Pomului Breslelor se păstrează, în prezent, la Muzeul Banatului din Timişoara, iar în locul său a fost pusă o copie din fontă. Pomul de Fier se înfăţişează asemenea unei cămăşi de zale, formată din cuie forjate cu blazon şi iniţiale.

Spune-ţi opinia civilizat!