Copiii din casele de tip familial din Timiș devin „Supereroii emoțiilor”

Proiectul „Supereroii emoțiilor”, lansat de Asociația Ora lui Robert, sprijină 50 de copii din centrele de plasament din Timiș prin ateliere de dezvoltare emoțională și personală.

Asociația „Ora lui Robert” lansează un nou proiect educațional cu impact cultural dedicat copiilor din casele de tip familial și medii vulnerabile din județul Timiș.

50 de copii vor participa la zece ateliere lunare concepute special pentru dezvoltarea lor emoțională și personală. Proiectul „Supereroii emoțiilor” oferă un spațiu sigur, în care cei mici vor învăța să își exprime emoțiile, să comunice sănătos și să colaboreze mai ușor cu cei din jur. Inițiativa folosește povești, teatru, jocuri și alte metode culturale, sub coordonarea unor specialiști în psihologie și educație.

„Ne dorim ca aceste întâlniri să rămână memorabile pentru micuții noștri supereroi și să facem o diferență sustenabilă, pe termen lung, la nivel de impact în comunitate”, transmite conf. univ. dr. Dău-Gașpar Oana, psihoterapeut și coordonator al proiectului.

Startul oficial va avea loc sâmbătă, 12 iulie, de la ora 10:30, în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, cu un atelier special care include cinci „misiuni” interactive pentru explorarea emoțiilor prin activități culturale. Copiii vor avea ocazia să își dezvolte inteligența emoțională, adaptabilitatea socială și spiritul de echipă.

Temele abordate în cadrul atelierelor includ conștientizarea și gestionarea emoțiilor, comunicarea sănătoasă, dezvoltarea identității personale și cooperarea în grup.

Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TIMCultura 2025 și este realizat cu sprijinul partenerilor DGASPC Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Profi, Litens Romania și AutoCardo – dealer Volvo.

Asociația „Ora lui Robert” a fost fondată în 2022 și are ca misiune incluziunea socială și educația nonformală a copiilor și tinerilor din medii defavorizate, cu accent pe inteligență emoțională, gândire critică și sprijin comunitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE