Timișoara a trecut printr-un moment de criză. O furtună violentă a pus orașul în genunchi. Parcuri devastate, acoperișuri smulse, copaci doborâți, zeci de mașini avariate și străzi blocate. Oameni răniți. Un oraș în haos.
În acest tablou de dezastru, ce face administrația Dominic Fritz? Nu comunică. Nu intervine prompt. Nu își asumă. În schimb, vocile din USR aleg să atace un festival, Forza ZU, pentru simplul fapt că a fost organizat de Consiliul Județean și Alfred Simonis.
Ipocrizia e evidentă. Furtuna nu are culoare politică. Nici vântul nu suflă doar peste evenimentele adversarilor. Și totuși, useriștii timișoreni aleg să politizeze nenorocirea. În loc să conducă administrația locală, acuză. În loc să informeze, comentează. În loc să gestioneze criza, caută vinovați în afara lor. Asta nu mai e doar incompetență. E cinism administrativ.
Sigur, nu administrația locală produce furtuni. Dar este responsabilă să intervină, să protejeze, să comunice, să repare. Iar dacă nu poate face toate astea, măcar să tăcă. Nu să speculeze politic un dezastru care i-a prins complet nepregătiți.
În tot acest peisaj, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost singura voce publică care a transmis un mesaj clar, asumat și empatic. A informat despre starea răniților, a mulțumit echipelor de intervenție, a explicat decizia întreruperii concertului și a reconfirmat angajamentul pentru viitor: un stadion nou și un spectacol memorabil în 2026. O postare cu cap și coadă, fără atacuri, fără politică de gang, fără bălăcăreală.
„Furtuna a fost, pentru câteva ore, mai puternică decât muzica, decât entuziasmul celor aproape 40.000 de spectatori. Înșă doar pentru câteva ore. Puțin după ora 22.00, concertul a fost reluat. Câteva zeci de mii de oameni au revenit pe Aeroport la show-ul Forza ZU, care a continuat până după miezul nopții. (…) Până la urmă, natura nu ne-a învins nici de data asta. Ne luăm însă un angajament ferm. În 2026 revenim cu un alt spectacol de amploare. Pentru că Timișoara și Timișul merită să treacă la următorul nivel. Merită show-uri cu adevărat memorabile. Iar pentru asemenea spectacole vom construi un stadion.”
Forza ZU nu este problema Timișoarei. Nici Consiliul Județean Timiș nu este. Problema reală e o administrație USR autistă la nevoile orașului, dar hiperactivă în lupta de imagine. S-a prăbușit Parcul Copiilor. S-au prăbușit copaci peste drumuri și mașini. Dar mai grav decât toate este prăbușirea completă a autorității morale și administrative a celor care conduc Timișoara.
Orașul nu are nevoie de aplauze pentru ceea ce ar trebui să fie normal, ci de asumare, acțiune și curaj. Iar când acestea lipsesc, e de datoria presei să spună clar: suntem conduși de oameni care preferă să tăcă atunci când ar trebui să vorbească și să atace atunci când ar trebui să lucreze.








