Două mașini furate din Danemarca și Olanda, descoperite la Vama Moravița.

Polițiștii de frontieră din județul Timiș au depistat două autoturisme de lux căutate internațional. Vehiculele, în valoare de peste 23.000 de euro, au fost cumpărate din România de șoferi care susțin că nu știau că sunt furate.

Marta Stirbey
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Moravița au descoperit două autoturisme de lux care figurau ca fiind căutate pentru confiscare de autoritățile din Danemarca și Olanda. Valoarea estimată a vehiculelor depășește 23.000 de euro.

Primul caz a avut loc pe 26 iulie, în jurul orei 15:15. Un bărbat de 42 de ani, cetățean român, s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Moravița, conducând un autoturism înmatriculat în România. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că mașina era dată în urmărire de autoritățile olandeze, fiind considerată „bun căutat pentru confiscare”. Autoturismul, evaluat la 85.000 de lei, a fost indisponibilizat pentru cercetări.

A doua situație s-a petrecut în seara zilei următoare, 27 iulie, în jurul orei 21:30. Un alt bărbat, tot în vârstă de 42 de ani și tot cetățean român, a fost tras pe dreapta în același punct de frontieră. Și de această dată, mașina pe care o conducea apărea în bazele de date ca fiind furată de această dată, din Danemarca. Valoarea vehiculului este estimată la aproximativ 30.000 de lei.

Ambii șoferi au declarat că nu știau că autoturismele sunt urmărite internațional și că le-au cumpărat din România. Polițiștii de frontieră au indisponibilizat cele două autoturisme, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României și, mai departe, în posesia actualilor proprietari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE