Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Trei cetateni din Nepal, prinsi la Jimbolia inainte sa treaca frontiera ILEGAL

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat trei cetățeni din Nepal, care încercau să treacă ilegal frontiera în Serbia, având dreptul de ședere expirat în România.

Luni 20 mai 2019, în jurul orei 10:30, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, aflat in misiune de supraveghere a frontierei de stat, a observat pe direcţia localității de frontieră Clarii Vii, la aproximativ 100 m de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos, spre granița cu Serbia.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia i-au depistat pe cei trei cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Poliţiei de Frontieră, pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, având dreptul de ședere pe teritoriul României expirat, din data de 14 mai 2019. Aceștia au declarat că au recurs la această metodă întrucât doreau să ajungă în state din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei trei tineri fiind preluați de Centrul de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

- Advertisement -
Radu Constantin
Radu Constantinhttp://www.voceatimisului.ro
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore