Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

LINIȘTEA CUPRINSURILOR Daniel Dorobanțu concertează timp de 8 ore fără oprire

18 Octombrie 14:00 – 22:00 Biserica Romano-Catolică Elisabetin, Piața Bălcescu, Timișoara
intrarea liberă. 8 ore de muzică de basm și proiecții video încântătoare. Un basm fără cuvinte, dar al cărui limbaj îl ştii dintotdeauna. Pentru că vine de acolo de unde vii și tu.
Liniștea Cuprinsurilor este o experiență multi-senzorială, contemplativă, care nu are nevoie de descifrare. Doar de deschidere către mirare. Ca și cum ai sta pe malul unei ape curgătoare și ai privi în adâncurile … tale. Daniel Dorobanțu este fondatorul ansamblului muzical Thy Veils, fiind un
pionier în domeniul muzicii ambientale românești. Daniel este singurul român cu o lucrare de artă digitală în colecția prestigiosului Ars Electronica Center Linz, cel mai important muzeu de expunere a artei electronice din Europa. Trupa acestuia, Thy Veils este, de altfel, și singura trupă din Timișoara care a participat la Festivalul Sziget, atât în 2015, cât și în 2014.

De asemenea, a produs 11 albume de studio, numeroase concerte și instalații audio-vizuale, muzică de film precum și pentru dans contemporan, colaborările sale fiind mentionate în New York Times si The Guardian. Evenimentul din 18 octombrie este unul deosebit, atât prin întindere, cât și prin faptul că marchează
20 de ani de la începutul carierei artistului. Prin durata de 8 ore, concertul reprezintă o premieră națională. Muzica va învălui publicul printr-un sistem de sunet surround iar proiecțiile de artă video vor transporta audiența în lumi uimitoare. Spectatorii pot intra și ieși oricând doresc pe parcursul concertului.
- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore