AcasăStiriAdministratieMinistrul Transporturilor a anunțat, la Timișoara, termenul la care se încheie licitația...

Ministrul Transporturilor a anunțat, la Timișoara, termenul la care se încheie licitația pentru centura de sud

Noi promisiuni legate de data la care vor începe lucrările la centura de sud a Timișoarei au fost făcute astăzi, la Timișoara, de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Acesta a avut o întâlnire cu factori de decizie din domeniul său de activitate, dar și cu directori au companiilor care colaborează cu ministerul pe care îl conduce.

Întrebat despre stradiul în care se află proiectul construcției centurii de sud din Timișoara, Cuc a explicat că „Centura a fost primul proiect care a fost lansat la sfârșitul lunii martie în vizita pe care am făcut-o la Timișoara. Dacă nu mă înșel, avem 12 ofertanți pentru acest obiectiv, sunt în analiză și cred că la finalul lunii octombrie o să avem declarat un câștigător și sper să nu facă contestație. Altminteri, este și treaba dumneavoastră, a presei, să mai veninți și să ajutați autotitățile centrale și cele regionale și să îi promovăm pe cei care fac contestație, pentru că vă spun, documentele sunt întocmite cum trebuie. Dacă cineva vrea să facă o contestație, poate să o facă, dar întemeiat. De foarte multe ori văd că sunt contestații care se elaborează înainte de finalizarea procedurii deschidere a ofertelor, tocmai pentru că nu au timpul necesar să se pregătească pentru a participa la licitație. Asta nu mi se pare normal, dacă ești o firmă serioasă, te pregătești, dacă am stabilit termenul 10 octombrie, atunci trebuie să vii să depui, nu să invoci tot felul de motive aberante, care se dovedesc că nu sunt sustenabile pentru a prelungi perioada de depunere a ofertelor”.

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului. Vă invităm să ne sprijiniți prin donații folosind PayPal.
Other Amount:
Introdu adresa de e-mail:

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Articole recente

Comentarii recente