Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Peste 900 de amemzi date de polițiștii din Timiș în ultimele patru zile. Ce ”urmăresc” în weekend

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Începând din data de 9 februarie și până ieri, 12 februarie 2015, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul îndeplinirii priorităţii naţionale în domeniul siguranţei rutiere, privind combaterea sistematică a cauzelor generatoare de accidente. Oamenii legii au întocmit 9 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 943 de sancţiuni contravenţionale, 244 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 138 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Totodată, au fost sancţionaţi 97 de pietoni.

Polițiștii le-au pus gând rău unor șoferi care au s-au ales cu permisele suspendate pentru diferite abateri de la Codul rutier. 78 de permise de conducere au fost reținute, dintre 36 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, au fost reținute de oamenii legii, care au reţinut permisele și în cazul şoferilor care nu au acordat prioritate de trecere vehiculelor sau nu au respectat regulile privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric şi limitele legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.

În zilele de weekend, poliţiştii se vor afla la datorie, desfăşurând activităţi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi/sau a unor substanţe şi produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

1 COMENTARIU

  1. Perfect!
    Aveti bunul simti stimati politisi de la rutiera sa iesiti „din barlog”! Nu mai stati in locurile ‘bune de vanat’, in care pur si simplu faptul ca pe un drum national la o curba, fara nici o localitate avem restrictie la 60, in care la iesire din localitate in care nu mai este nici o casa insa semnul de terminare localitate este dupa curba, in care stam la coborare-ucare pod, la trecerile de pietoni dupa ce pietonul a trecut, nu aveti respectul nostru al soferilor. Sunt soferi care in fiecare zi nu respecta reguli elementare si acest lucru nu se imbunatateste prin masurile pe care le faceti de o vesnicie.
    In continuare stati in locurile „bine stiute” si cu siguranta reusiti sa dati 900 de amenzi insa nu asa trebuie sa rezolvati problemele din trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore