În principal, joaca de-a primarul funcționează după reguli bine definite, Agenția Națională de Integritate fiind cea care stabilește, de ani de zile, limitele terenului de divertisment. Mai exact, până unde se poate întinde, cu semnăturile și combinațiile, orice ales local, astfel încât să evite incompatibilități și conflictul de interese, fapte care stau la baza actelor de corupție.
Legislația în materie este cât se poate de clară și arată că un oficial public este în conflict de interese atunci când, în virtutea funcției administrative pe care o ocupă, ia o decizie sau participă la luarea unei decizii cu privire la care are și un interes personal. Limpede și concis!
Așadar, conflictul de interese, arată Agenția Națională de Integritate, apare atunci când funcționarul public are un interes personal, în exercitarea atribuțiilor sale oficiale cu imparțialitate și obiectivitate, care poate include un beneficiu pentru sine sau familia sa, pentru rudele sale apropiate, pentru prieteni, persoane sau organizații cu care funcționarul public a avut sau are relații politice sau de afaceri.
Tot cei de la ANI, pe baza legislației în vigoare, opinează că interesul personal se poate declanșa ”la orice datorii pe care funcționarul public le are față de persoanele enumerate mai sus”. Adică, față de rude, prieteni, organizații politice sau non-guvernamentale, societăți comerciale etc. Și, mai mult decât atât, conform articolului 75 din Legea 393/2004, ANI concluzionează că toate categoriile de aleși locali intră într-un vădit conflict de interese dacă decizia la care participă generează un beneficiu sau un dezavantaj pentru ”orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia”.
Contract de împrumut
Așa cum rezultă din declarația sa de avere, depusă pe site-ul Primăriei municipiului Timișoara, la data de 6 noiembrie 2020, consilierul local Răzvan-Gabriel Negrișanu, reprezentant USR Timiș, l-a împrumutat pe primarul Dominic Samuel Fritz cu suma de 25.000 RON, în nume personal. La rândul său, edilul Timișoarei, în declarația sa de avere, înregistrată în 20 ianuarie 2021, deși secretizat, confirmă un ”împrumut campanie electorală”, în sumă de 25.000 RON, debit scadent până la finele anului în curs.
În același document, sub auspiciile prevederilor articolului 292 din Codul Penal, privind falsul în declarațiile publice, arhitectul Razvan-Gabriel Negrișanu confirmă, și sub semnătură privată, că mai realizează venituri și din activitățile de ”director, administrator și arhitect” de la SC RD Sign SRL din Timișoara, firmă în care deține și calitatea de asociat cu 45% din pârțile sociale.
Așadar, așa cum descrie și legislația în vigoare, care face referire la conflictul de interese în rândul aleșilor locali, e cât se poate de limpede că între primarul Timișoarei, Dominic Fritz și consilierul local, Răzvan-Gabriel Negrișanu, ambii de la USR, există ”o relație de angajament”, parafată sub forma unui contract de împrumut. Document asumat de ambele părți, în declarațiile de avere, cu subiect si predicat!
Începe balul
Așa cum știe toată lumea, Dominic Fritz a depus jurământul pentru funcția de primar al municipiului Timișoara pe data de 30 octombrie 2020. Într-o zi de vineri! Fix a treia zi, chiar dacă două, conform legii, au fost nelucrătoare, luni, pe data de 2 noiembrie 2020, primarul Fritz a semnat un referat de aprobare a unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local, privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – ”Modificare PUZ aprobat prin HCL 453 din 21 noiembrie 2017, strada Pictor Ioan Zaicu nr. 5 Timișoara”.
Documentul, înregistrat la cabinetul primarului cu nr. UR2020 – 011731 din data de 2 noiembrie 2020, face referire la SC Alenia Arenas SRL, dezvoltator al proiectului “Park Plaza”, ”documentație elaborată de proiectantul general SC RD Sign SRL, specialist cu drept de semnătura arh. Răzvan Gabriel Negrișanu”. Practic, primarul Dominic Fritz și-a pus semnătura, în favoarea și în beneficiul arh. Negrișanu, devenit și el, între timp, consilier local USR, pe o ”edificare a unei zone cu funcțiuni mixte – locuire colectivă și funcțiuni complementare”.
Trei săptămâni mai târziu, din dispoziția cu nr. 1433 a primarului Dominic Fritz, pe data de 27 noiembrie 2020, a fost convocat plenul Consiliului Local Timișoara. Astfel, prin HCL nr. 460, modificarea PUZ-ului de pe strada Pictor Ioan Zaicu nr. 5 din Timișoara, a fost aprobată de către consilierii locali, dar nu fără comentarii. Conform procesului-verbal de ședință, toți cei 27 de consilieri locali au fost prezenți. Inclusiv Razvan-Gabriel Negrișanu care, încă de la începutul discuției pe punctul 4 de pe ordinea de zi, ce viza PUZ-ul de pe strada Pictor Ioan Zaicu nr 5, a declarat că, din considerente de incompatibilitate, nu va vota.
Proiectul consilierului USR, Razvan-Gabriel Negrișanu, a trecut cu 21 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 4 abțineri. Cu obiecții verbale din partea consilierilor Radu Țoancă (PSD), Constantin Sandu și Simion Moșiu (PNL), nemulțumiți că, după modificarea PUZ, înălțimea clădirii a crescut de la 50 m la 60 m, că spațiul verde și locurile de parcare sunt insuficiente și că există riscul mare de a avea blocaje de trafic, în zonă, tocmai datorită proiectului.
Efecte juridice
În concluzie, relația de colaborare dintre primarul Timișoarei, Dominic Fritz și consilierul local, Razvan-Gabriel Negrișanu, a produs atât efecte juridice, cât și administrative. Indiferent că arhitectul userist s-a abținut de la vot, tocmai datorită incompatibilității în care, evident, ar fi intrat și el, dacă s-ar fi poziționat în favoarea proiectului.
Este cât se poate de clar că primarul Fritz a semnat un document, de la înălțimea funcției administrative, în favoarea și în interesul personal al consilierului local Razvan-Gabriel Negrișanu, lucru care i-a adus acestuia din urmă anumite beneficii, în calitate de arhitect. La fel de evident este și faptul că, datorită convenției de împrumut, în valoare de 25.000 RON, încheiate între Dominic Fritz și Razvan-Gabriel Negrișanu, între cei doi, la momentul semnării referatului de aprobare pentru HCL, exista o relație de angajament.
Ceea ce, conform legislației și Agenției Naționale de Integritate, se numește conflict de interese! O încălcare a legii care, evident, nu ar fi existat, dacă Dominic Fritz, în calitate de debitor, nu și-ar fi pus semnătură pe hârtia care l-a favorizat pe colegul său de partid și pe subalternul său pe linie de administrație, în calitate de creditor. La fel de adevărat e că, dacă Dominic Fritz nu ar fi iscălit, în calitate de primar, documentul de înaintare către Consiliul Local, edilul nu ar fi ajuns ajuns în conflict de interese. Și nici nu ar fi existat beneficii directe pentru useristul Negrișanu, pentru că proiectul de hotărâre nu ar fi ajuns în plen. Poate doar prin semnătura unui viceprimar!
Acum, Codul Administrativ, la articolul 160, privind încetarea de drept a mandatului de primar, descrie situațiile în care un edil își poate pierde funcția, enumerând, printre altele și ”constatarea și sancționarea, în condițiile legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, a unei stări de incompatibilitate”. Și conflictul de interese este o stare de incompatibilitate! La fel cum nulă de drept este și HCL nr. 460 din 27 noiembrie 2020, privind modificarea PUZ de pe strada Pictor Ioan Zaicu nr. 5, în favoarea SC Alenia Arenas SRL, dezvoltatorul proiectului “Park Plaza” din Timișoara.
Rămâne doar ca, în baza unui document oficial, Agenția Națională de Integritate să confirme sau, de ce nu, să infirme, că primarul Dominic Fritz s-a aflat sau nu într-un conflict major de interese, atunci când a girat cu pixul pentru creditorul său, arh. Razvan-Gabriel Negrișanu. Dacă ANI confirmă incompatibilitatea actului administrativ, cu siguranță, Dominic Fritz va ataca în justiție decizia.
În ipoteza în care Fritz va pierde procesul cu ANI, și asta poate dura ani de zile, sentința definitivă și irevocabilă va ajunge pe biroul prefectului-avocat, Zoltan Nemeth, coleg de partid cu primarul Timișoarei. Care, cu certitudine, dacă va mai fi pe funcția de prefect, va trage de timp, cât va putea, pentru a o pune în aplicare.
Deci, aviz celor care au început, deja, să sărbătorească! Indiferent că sunt sau nu prin sufragerii!
[…] a plecat de la o dezvăluire de presă a publicației Vocea Timișului conform căreia primarul-debitor Dominic Fritz a semnat în beneficiul consilierului-creditor […]
[…] Conform declarației de avere, depuse pe site-ul Primăriei municipiului Timișoara, la data de 6 noiembrie 2020, consilierul local Răzvan-Gabriel Negrișanu, reprezentant USR Timiș, l-a împrumutat pe primarul Dominic Samuel Fritz cu suma de 25.000 RON, în nume personal. La rândul său, edilul Timișoarei, în declarația sa de avere, înregistrată în 20 ianuarie 2021, deși secretizat, confirmă un ”împrumut campanie electorală”, în sumă de 25.000 RON, debit scadent până la finele anului în curs, scrie voceatimisului.ro. […]
Nu a fost conflict de interese când dl Robu a primit un Mercedes de 60k euro de la retim… Nu nu… 🙂