Strategia de dezvoltare urbană Timișoara Nord, în consultare publică!

- Advertisement -
Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Timișoara a elaborat și publicat o primă variantă a Strategiei de dezvoltare urbană Timișoara Nord, un plan care va seta direcțiile de investiții pe următorii 10-15 ani într-un nou cartier al orașului  care se întinde pe o suprafață de peste 1000 de hectare, similară cu cea ocupată de comuna Dumbrăvița.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și arhitectul-șef Gabriel Almăjan au prezentat, marți, propunerile pe care urbaniștii din cadrul Primăriei Timișoara le fac pentru a ridica standardul de viață din acest viitor cartier și pentru a crea un nou pol de atracție al orașului. 

Preconizăm că această zonă de nord a Timișoarei va cunoaște o dezvoltare masivă în următorii ani și de aceea vrem să ne asigurăm încă de acum că timișorenii care își vor construi case aici sau își vor cumpăra apartamente vor avea acces facil la toate serviciile publice, dar și la zone de recreere sau de practicare a sportului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Zona studiată este situată între Calea Aradului (la est), Grigore Alexandrescu/Ovidiu Balea/Aleea Viilor (la sud), calea ferată (la vest) și canalul Beregsău (la nord). 

Știm că în această zonă dețin terenuri câteva sute de timișoreni, terenuri pe care în viitor se vor construi case, dar există în lucru și mai multe investiții imobiliare mari. De aceea este foarte important ca noi să începem încă de pe acum să planificăm viitoare investiții publice în rețeaua de drumuri, de transport public, educațională sau de infrastructură verde”, a declarat și Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Timișoarei. 

Printre multele obiective propuse de urbaniștii Primăriei Timișoara se numără construcția a șase centre de cartier și șase școli în această zonă, amenajarea celei mai mari zone de recreere și sport din municipiu, înființarea a 21 de stații de transport în comun, construcția de noi străzi de legătură și lărgirea bulevardelor care traversează acest nou cartier (de exemplu Calea Torontalului), construcția unui centru expozițional și de cercetare, construcția viitorului Medical City. 

Strategia a fost publicată pe portalul decidem.primăriatm.ro (https://decidem.primariatm.ro/processes/strategia-nord) , iar în perioada 3-15 mai va fi prezentată celor care vor fi direct impactați de aceasta (proprietari, investitori, arhitecți, urbaniști, instituții, decidenți). 

Luni, 9 mai, de la ora 17:00 sunt invitați la o discuție deschisă toți cetățenii interesați de strategie, în mod particular fiind vizați investitori sau proprietari de terenuri din zonă. Toate detaliile sunt disponibile pe https://decidem.primariatm.ro/processes/strategia-nord/f/43/meetings/11

După această perioadă în care se pot primi propuneri și sugestii de la actorii implicați, strategia se va concretiza într-un proiect de Hotărâre de Consiliu Local. Proiectul va fi prima dată lansat în consultare publică, iar mai apoi supus votului Consiliului Local Timișoara. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

PSD Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat Timiș a...

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Alfred Simonis vrea o colaborare pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara și a Județului Timiș

Într-o declarație dată ieri, 26 iulie, Alfred Simonis și-a...

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...