Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat miercuri că instituția pe care o conduce a semnat documentul prin care va fi finanțată reabilitarea Parcului Justiției – obiectiv aflat la doi pași de Primăria Municipiului Timișoara. ”Am semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea Parcului Justiției, unul dintre frumoasele, ca potenţial, parcuri ultracentrale ale orașului. Valoarea lucrărilor se ridică la cca 2 milioane lei, banii provenind aproape în totalitate de la Uniunea Europeană” a explicat Robu, prin intermediul unui clip pe care l-a postat pe propriul canal de pe Youtube, dar și alături de mesajul prin care anunța acest lucru, pe Facebook.
Perioada de implementare a proiectului, cuprinzând inclusiv timpul ce va fi consumat de parcurgerea procedurilor de achiziţie publică, este de 8 luni, a mai anunțat edilul-șef. Robu a ținut să precizeze că, dacă toate proiectele cu finanțare de la Uniunea Europeană vor fi implementate până la finalul acestui an, 40 la număr, Timișoara se va putea ”lăuda” cu o rată de absorbție de 100% a fondurilor europene destinate capitalei Banatului. ”Dată fiind, însă, capacitatea noastră dovedidă de a implementa proiecte, suntem încrezători că-l vom duce la bun sfârşit şi pe acesta, astfel încât să putem raporta, în final, o rată de succes de 100 %, chiar şi pe un portofoliu de proiecte extrem de larg, concret, de cca 40 de proiecte. Deci, vom avea, la sfârşitul acestui an, implementate cu succes 40 din 40 proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile, la care se vor adăuga o mulţime de alte obiective realizate cu banii noştri, adică: pe bugetul local!” a mai explicat edilul.
[responsive_youtube