Primăria Timișoara, campioană la ipocrizie: ambrozia le crește sub nas, dar dau somații la cetățeni

Pe bune acum, cât tupeu să ai? Să trimiți sute de somații la oameni și firme pentru ambrozie, în timp ce terenurile Primăriei Timișoara sunt pline de buruieni până-n brâu?

Zilele trecute, Primăria s-a lăudat că a dat 383 de somații pentru combaterea ambroziei. Adică dacă ai o palmă de teren și ți-a scăpat o buruiană, riști amendă de până la 5.000 de lei. Dar dacă ești Primăria? Atunci… „monitorizezi”.

Adică stai și te uiți la ambrozie cum crește, dar nu faci nimic.

E fix genul ăla de nesimțire instituțională care te calcă pe nervi. Cetățenii trebuie să tundă, să curețe, să taie buruieni. Ei? Ei doar dau ordine și amenzi, fără să-și bage nasul în bălăriile din curtea proprie. Iar dacă întrebi „pe voi cine vă controlează?”, răspunsul e simplu: nimeni.

Să fim serioși: timpii morți din primărie nu ar recunoaște o ambrozie nici dacă le-ar ieși prin geamul biroului. Dar sunt primii la dat lecții și făcut campanii de imagine, cu poze frumos tăiate și texte pompoase. Realitatea din teren? Praf!

Timișoara e sufocată de buruieni, iar administrația Fritz se ocupă cu PR și cu hârtii trimise cetățenilor, în timp ce propriile terenuri arată ca niște jungle urbane.

Ori suntem toți egali în fața legii, ori să se aplice doar când le convine lor?

Până una alta, dragi funcționari de prin birouri, luați-vă cizmele și coasa și dați un exemplu! Curățați-vă terenurile înainte să băgați amenzi altora.

Altfel, nu sunteți decât niște ipocriți cu legitimație de control.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.